Un director de bancă din București a furat banii clienților! Un director de bancă din București a furat banii clienților! Peste 770 de tranzacții efectuate
Poliția Capitalei anunță că o femeie, director al unei sucursale bancare din România, a efectuat mai multe tranzacții din conturile clienților.
Prejudiciul se ridică la aproximativ 300.000 de euro, se arată într-un comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.
Citește și Descinderi la clanul Duduianu! Unul dintre frații Pian este vizat într-un dosar de șantaj
„În această dimineață, în cadrul operațiunii JUPITER, sub coordonarea Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și Inspectoratului General al Poliției Române, astăzi, 24 octombrie 2024, polițiștii Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Serviciul de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, într-un dosar penal în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic.
Din cercetările efectuate s-a stabilit faptul că, o femeie, în calitate de director al unei sucursale bancare, ar fi accesat fără drept, sistemul informatic al societății și ar fi efectuat mai multe operațiuni bancare din conturile clienților.
Prejudiciul total cauzat fiind estimat la aproximativ 300.000 de euro”, a informat Poliția Capitalei.
Femeia a efectuat peste 770 de tranzacții
Potrivit polițiștilor, femeia a efectuat peste 770 de tranzacții.
„În vederea administrării materialului probator, polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale au pus în aplicare un mandat de percheziție domiciliară în Capitală, la adresa unei persoane, bănuite de săvârșirea infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos (776 acte materiale) și acces ilegal la un sistem informatic (920 acte materiale).
Persoana în cauză a fost depistată și condusă la audieri, față de aceasta urmând a fi dispuse măsurile legale care se impun.
Cercetări sunt continuate de către polițiști din cadrul Serviciului de Investigații Criminale, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Tribunalul București, sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos și acces ilegal la un sistem informatic”, a precizat DGPMB.

