Surpriză de proporții! Sabrina Voinea dezvăluie ce va face după ce renunță la gimnastică

Surpriză de proporții! Sabrina Voinea dezvăluie ce va face după ce renunță la gimnastică

Gimnasta Sabrina Voinea a participat la Săptămâna Modei de la București, împreună cu o altă campioană a României, Simona Radiș.

Ne puteți urmări și pe Google News

Cele două sportive au defilat pe podium în ținute de excepție, schimbând podiumurile de la gimnastică și canotaj cu cel de modă.

Sabrina Voinea a dezvăluit către ce carieră se va îndrepta, după ce renunță la gimnastică

Cu această ocazie, Sabrina Voinea a făcut și o dezvăluire în premieră. Gimnasta a spus către ce carieră se va îndrepta după ce va renunța la gimnastică.

Astfel, Voinea a declarat că, după ce va încheia cariera sportivă, vrea să se orienteze către actorie, precizând că ar dori să devină actriță.

„M-am gândit la asta, dar acum trebuie să pun totul la punct la gimnastică, să-mi meargă bine concursurile și în viitor să mă fac actriță”, a declarat Sabrina Voinea, conform Tvrinfo.ro.

Reamintim că în anul 2024, la Jocurile Olimpice de la Paris, Sabrina Voinea a avut o evoluție magistrală în finala probei de sol.

În urma unui moment controversat, care a ajuns până la Tribunalul de Arbitraj Sportiv (TAS), Voinea nu a prins podiumul, terminând competiția pe locul patru.

Părerea ta contează pentru noi