Noul stagiu militar pregătit de MApN! Când ar putea intra în vigoare legea

Noul stagiu militar pregătit de MApN! Când ar putea intra în vigoare legea

Ministerul Apărării Naționale se pregătește să schimbe Legea Apărării, astfel încât să fie introdus un nou stagiu militar în termen.

Ne puteți urmări și pe Google News

Este vorba despre serviciul militar voluntar pe o perioadă de patru luni, au anunțat reprezentanții Ministerului Apărării.

Cei care vor urma programul vor fi remunerați

Purtătorul de cuvânt al Ministerului Apărării Naționale, colonelul Corneliu Pavel, a dezvăluit câți bani vor primi cei care urmează serviciul militar voluntar în termen de patru luni.

Astfel, cei care urmează programul vor trebui să aibă vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani.

Timp de patru luni, respectivii vor participa la pregătirea militară voluntară.

„În tot acest timp, primesc soldă, iar la final, după cele patru luni, beneficiază de un bonus echivalent cu trei salarii medii brute”, a declarat colonelul Pavel, pentru Stirileprotv.ro.

La final, tinerii vor încasa peste 12.000 de lei

La finalul perioadei de voluntariat, tinerii care vor urma programul vor încasa o sumă frumușică.

Aceștia vor primi aproape 12.285 de lei net, după ce vor încheia perioada de voluntariat.

În plus, noua lege le va oferi varianta să rămână în sistemul de Apărare, cu grade corespunzătoare pregătirii lor.

Când ar putea intra în vigoare noua lege

Serviciul militar voluntar în termen de patru luni ar putea intra în vigoare chiar în cursul acestui an.

Mai precis, în prezent, legea se află în procesul de avizare în Guvern României și s-ar putea aplica chiar în toamna anului 2025.

În prezent, rezerviștii voluntari beneficiază de următoarele drepturi și facilități, în conformitate cu legislația în vigoare:

– drepturi salariale potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate;

– indemnizație de instalare, egală cu solda de funcție, la care se adaugă solda de grad, gradațiile și solda de comandă, după caz, prevăzute de reglementările aplicabile personalului militar în activitate, pentru gradul militar deținut și funcția încadrată la data plății, acordată la semnarea fiecărui contract cu o durată de minimum 3 ani;

– drepturi de echipare și de hrană, conform reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate;

– măsuri de protecție socială, asistență medicală și medicamente, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate;

– recuperare după participarea la misiuni militare;

– pensii și despăgubiri, în caz de invaliditate sau deces, ca urmare a unor evenimente produse în timpul și din cauza activităților desfășurate în perioadele pregătirii, concentrării și mobilizării, conform prevederilor legale aplicabile personalului militar în activitate;

– recompense prevăzute de regulamentele militare pentru personalul militar în activitate;

– cursuri gratuite, potrivit reglementărilor aplicabile personalului militar în activitate, în funcție de nevoile unităților militare;

– decontarea cheltuielilor de deplasare în afara garnizoanei de reședință pe timpul chemării de către unitățile militare, în condițiile stabilite prin ordinul ministrului apărării naționale;

– selecționarea, cu prioritate, în vederea pregătirii în sistemul formării personalului militar în activitate, după finalizarea primului contract;

– încadrarea în condiții deosebite, speciale și alte condiții a activității pe care o desfășoară sau a locului de muncă unde lucrează, conform legislației aplicabile cadrelor militare în activitate sau soldaților și gradaților profesioniști, după caz.

– Indemnizație pentru perioada în care nu participă la instruire.

Părerea ta contează pentru noi