Ambasada SUA la București, moment simbolic în relațiile româno-americane: Emil Constantinescu, în fața Congresului Statelor Unite
Ambasada Statelor Unite la București a prezentat, pe pagina oficială de Facebook, un moment simbolic în relațiile româno-americane.
Este vorba despre momentul în care Emil Constantinescu, la vremea respectivă președinte al României, a ținut un discurs în fața unei sesiuni comune a Congresului SUA.
Președintele Constantinescu, în fața Congresului Statelor Unite
„Pe 15 iulie 1998, președintele României, Emil Constantinescu, a rostit un discurs în fața unei sesiuni comune a Congresului Statelor Unite un moment simbolic pentru parcursul democratic al României și pentru aspirațiile sale de aderare la NATO”, a transmis Ambasada SUA la București.
„În fața membrilor Camerei Reprezentanților și ai Senatului, președintele Constantinescu a vorbit cu emoție despre tranziția României de la dictatură la democrație, aducând un omagiu românilor care și-au pierdut viața în Revoluția din 1989. La pauza sa de reculegere, congresmenii americani s-au ridicat și au aplaudat în semn de respect”, au mai transmis oficialii americani.
„Mă aflu astăzi aici ca reprezentant al unei Românii libere”
De asemenea, Ambasada SUA a amintit și mesajul fostului președinte al României: „Mă aflu astăzi aici ca reprezentant al unei Românii libere, democratice și mândre… Puteți conta întotdeauna pe noi ca gardieni vigilenți ai valorilor democratice pe care le împărtășim cu voi”.
„Mesajul său a reafirmat angajamentul României față de pace și valorile democratice: „Mă aflu astăzi aici ca reprezentant al unei Românii libere, democratice și mândre… Puteți conta întotdeauna pe noi ca gardieni vigilenți ai valorilor democratice pe care le împărtășim cu voi.”
La 27 de ani de la acel discurs, România și Statele Unite sunt aliați în cadrul NATO, parteneri strategici în promovarea securității regionale, a cooperării economice și a relațiilor interumane care se dezvoltă constant”, au comunicat reprezentanții Ambasadei Statelor Unite ale Americii în România.
Sursa foto: AP/Ron Edmonds

