Mobilizare uriașă! Zeci de mii de angajați ai MAI vor acționa în ziua alegerilor!
Ministerul Afacerilor Interne a comunicat astăzi câți lucrători ai MAI vor acționa în ziua alegerilor prezidențiale.
Zeci de mii de angajați ai Ministerului de Interne vor fi mâine de serviciu.
Peste 40.000 de angajați MAI vor fi mobilizați
Duminică, 18 mai 2025, circa 43.000 de angajați ai Ministerului de Interne vor asigura „cercetarea sesizărilor privind incidentele electorale, precum și protecția secțiilor de vot și menținerea climatului normal de siguranță publică”.
„Mâine, în ziua alegerilor, aproximativ 43.000 de angajați ai MAI vor asigura cercetarea sesizărilor privind incidentele electorale, precum și protecția secțiilor de vot și menținerea climatului normal de siguranță publică”, a declarat comisar-șef Monica Dajbog, purtătorul de cuvânt al MAI.
Campania electorală s-a încheiat azi
În această dimineață, la ora 07:00, s-a încheiat campania electorală în țară, astfel că e interzisă continuarea propagandei electorale.
„Astfel, odată cu încheierea campaniei electorale, se interzice afișarea, lansarea, plasarea, promovarea, publicarea, distribuirea și difuzarea de materiale publicitare politice, respectiv materiale de propagandă electorală de orice tip, care se referă la alegerile prezidențiale.
De asemenea, se interzice difuzarea de mesaje electorale care se referă la alegeri în format audio, vizual sau mixt pe ecrane digitale amplasate în locuri publice, private ori prin intermediul unor vehicule special amenajate”, a subliniat reprezentanta MAI.
Totodată, este interzisă sfătuirea alegătorilor, pe cine să voteze sau nu.
„Precizez, de asemenea, că este interzisă transmiterea către utilizatori a mesajelor de tip text sau audio-video prin care se urmărește influențarea opțiunii de vot.
Pe parcursul campaniei electorale, nu s-au înregistrat incidente deosebite”, a explicat ea.
Detalii despre posibilele incidente electorale din campanie
Conform purtătorului de cuvânt al MAI, au fost sesizate 42 de posibile incidente electorale, iar aproximativ 53% dintre sesizări au avut legătură cu afișajul electoral.
„Patru sesizări, care nu erau de competența structurilor MAI, au fost transmise pentru soluționare către Autoritatea Electorală Permanentă și Biroul Electoral Central.
În ceea ce privește, manifestările publice cu caracter electoral, pe timpul campaniei electorale au fost organizate 34 de manifestări electorale care s-au desfășurat în condiții de siguranță”, a completat Dajbog.
Astăzi vor acționa 34 de mii de cadre ale MAI
Astăzi, angajații MAI vor asigura protecția buletinelor de vot și a celorlalte materiale electorale pe timpul transportului de la locurile de depozitare către secțiile vot. În misiunile de astăzi, vor fi angrenați peste 34.000 de efective ale MAI, a subliniat Monica Dajbog.
Subliniem încă o dată faptul că angajații MAI nu intră în contact cu materialele electorale, iar acestea se transportă cu vehicule care nu aparțin MAI.
Președinții birourilor electorale ale secțiilor de votare se vor prezenta astăzi la secțiile de vot pentru luarea măsurilor necesare pentru asigurarea ordinii și corectitudinii operațiunilor de votare, precum și pentru fixarea posturilor de pază în jurul secțiilor de vot.

