Ședință de urgență, la sediul MAI, pe tema alegerilor prezidențiale

Ședință de urgență, la sediul MAI, pe tema alegerilor prezidențiale

Marți, 29 aprilie 2025, la sediul Ministerului de Interne, a avut loc o ședință a Comisiei Tehnice Centrale, pe subiectul alegerilor prezidențiale.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astăzi, 29 aprilie, la sediul Ministerului Afacerilor Interne (MAI), a avut loc ședința de lucru a Comisiei Tehnice Centrale, având ca temă analiza stadiului activităților pregătitoare pentru organizarea turului 1 al alegerilor pentru Președintele României, a comunicat MAI.

Ședința, organizată în sistem videoconferință, a fost condusă de secretarul de stat din MAI, chestorul general de poliție Bogdan Despescu.

Conform sursei citate, la discuții au participat persoane din conducerea ministerelor și instituțiilor componente ale comisiei și reprezentanți ai autorităților publice locale.

Reprezentanții OSCE, în misiune de observare a alegerilor prezidențiale

În acest context, potrivit Ministerului de Interne, a fost subliniată contribuția reprezentanților Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa (OSCE) aflați în misiune de observare a alegerilor pentru alegerile prezidențiale repetate din 4 mai din România, în urma unei solicitări oficiale din partea Guvernului României.

În cadrul ședinței, reprezentanții Instituției Prefectului au anunțat că au preluat materialele electorale, procesul derulându-se fără probleme. De asemenea, materialele electorale au fost preluate și de către misiunile diplomatice.

În ceea ce privește siguranța procesului electoral, a fost elaborat un plan de acțiune, care include măsuri și activități concrete desfășurate de structurile Ministerului Afacerilor Interne în acest context”, a comunicat Ministerul Afacerilor Interne.

Duminică vor fi peste 40.000 de cadre ale MAI la datorie

Ministerul de Interne a transmis că peste 26.000 de efective ale MAI sunt la datorie, în medie zilnică.

Mai mult, oficialii MAI a comunicat că, pentru duminică, ziua scrutinului, numărul acestora va fi suplimentat la 43.000 de cadre.

„Totodată, pentru informarea unitară a personalului a fost elaborat și transmis un ghid legislativ destinat angajaților Ministerului Afacerilor Interne.

De asemenea, s-a cerut structurilor pentru evidența persoanelor să își adapteze programul de lucru pentru a sprijini, astfel, persoanele care doresc să voteze, dar nu au un act de identitate valabil.

Până la acest moment, toate activitățile necesare pentru buna derulare a procesului electoral au fost realizate conform calendarului stabilit, fără a fi întâmpinate probleme majore ori incidente”, au mai precizat reprezentanții Ministerului de Interne.

Părerea ta contează pentru noi