Șeful Internelor demontează ceea ce s-a spus: ‘Nu e unul personal’

Șeful Internelor demontează ceea ce s-a spus: ‘Nu e unul personal’

Ministrul Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a vorbit astăzi despre suspendarea ridicării vizelor către SUA de către Administrația Trump.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ministrul Predoiu a demontat informațiile apărute în spațiul public, precizând că motivul „nu este unul personal” al noii administrații.

„Cred că trebuie să definim mai limpede subiectul discuției, care nu e unul personal. Statele Unite ale Americii au furnizat României, ani de zile, securitate. Au furnizat securitate direct și au furnizat securitate prin intermediul NATO.

La adăpostul acestei securități, România s-a dezvoltat cu forțe proprii, cu bani europeni, cu investiții străine, inclusiv din America. Și noi ne dorim ca acest lucru să continue. De asemenea, națiunea noastră, poporul român, clasa politică, au împărtășit și împărtășesc în continuare aceleași valori pe care și Statele Unite le promovează în lume”, a precizat șeful MAI, conform Agerpres.

„Națiunea română împărtășește aceleași valori pe care și SUA le promovează în lume”

Potrivit lui Cătălin Predoiu, națiunea română împărtășește aceleași valori cu Statele Unite ale Americii, iar acest lucru trebuie comunicat cât mai repede către Administrația SUA.

„Pe de altă parte, dorim ca negocierile de pace pe care Statele Unite le poartă intens să aibă succes. Suntem alături de Statele Unite în acest efort.

(…) Ei bine, toate aceste lucruri trebuie comunicate cât mai rapid, cât mai structurat. Și discuția este cum să găsim cea mai bună formulă ca să face acest lucru”, a mai spus el.

Părerea ta contează pentru noi