Informare de la Poliție: Documentul obligatoriu de care ai nevoie pentru a pescui în apele de frontieră
Dacă ești pasionat de pescuit, trebuie să știi că ai nevoie de un document obligatoriu pentru a putea întreprinde această activitate în apele de frontieră.
Avizul respectiv se obține de la Poliția de Frontieră, se arată într-un comunicat de presă al instituției.
Despre ce document e vorba?
Conform anunțului făcut de Poliția de Frontieră Română, pentru a pescui sportiv ori industrial în apele de frontieră, apele maritime interioare și marea teritorială, aveți nevoie de un aviz prealabil în acest sens.
„Pentru desfășurarea în condiții legale a activităților de pescuit sportiv ori industrial în apele de frontieră, apele maritime interioare și marea teritorială, persoanele interesate și pasionate de aceste activități de agrement trebuie să solicite Poliței de Frontieră un aviz prealabil în acest sens”, spune Poliția de Frontieră.
Cum puteți intra în posesia avizului
Poliția de Frontieră precizează că respectivul aviz se poate obține atât on-line, cât și la sediul unităților instituției din zona vizată de activitatea de pescuit.
Potrivit polițiștilor de frontieră, sunt cinci unități teritoriale de unde puteți ridica documentul pentru a pescui în apele menționate.
Astfel, structurile responsabile cu eliberarea avizului sunt serviciile teritoriale ale Poliției de Frontieră din cadrul inspectoratelor teritoriale ale Poliției de Frontieră:
– Inspectoratul Teritorial Iași
– Inspectoratul Teritorial Sighetu Marmației
– Inspectoratul Teritorial Oradea
– Inspectoratul Teritorial Timișoara
– Inspectoratul Teritorial Giurgiu sau Garda de Coastă, acestea fiind organizate în zona de competență la nivelul fiecărui județ de frontieră.
Avizul este valabil un an
Este foarte important de reținut! Avizul are un termen de acordare, și anume 30 de zile.
Mai mult, documentul are și o valabilitate, acesta trebuind ulterior reînnoit. Valabilitatea avizului este de un an, transmite Poliția de Frontieră Română.
Instituția le transmite persoanelor interesate că, pentru obținerea avizului de pescuit, se pot adresa fie la sediile structurilor teritoriale ale Poliției de Frontieră, fie pot accesa formularul on-line disponibil la adresa www.politiadefrontiera.ro (secțiunea Utile/ Formulare).
De asemenea, pe site-ul instituției găsiți și informații utile în ceea ce privește activitatea de pescuit recreativ/sportiv în zona de frontieră, mențiuni privind legislația incidentă și pașii de urmat în vederea obținerii avizului.
Poliția de Frontieră avertizează că intrarea României în spațiul Schengen, care a dus la eliminarea controalelor la graniță, nu vă scutește de deținerea acestui aviz de pescuit,
„Nu în ultimul rând, aderarea pe deplin a României la spațiul Schengen și eliminarea controalelor din punctele de trecere a frontierei, nu îi scutește pe cei interesați de această activitate de obligativitatea deținerii avizului”, spune Poliția de Frontieră.

