Atenție, șoferi! Un nou dosar penal făcut prin sistemul revoluționar de radare al Poliției

Atenție, șoferi! Un nou dosar penal făcut prin sistemul revoluționar de radare al Poliției

Poliția Română anunță astăzi că a făcut un nou dosar penal prin sistemul de radare e-SIGUR.

Ne puteți urmări și pe Google News

„După efectuarea comunicării către proprietar, prin care au fost solicitate datele conducătorului autovehiculului aflat la volan la data de 9 februarie 2025, polițiștii au stabilit că datele comunicate aparțin unei femei, însă, din înregistrarea video a reieșit faptul că autovehiculul a fost condus de un bărbat”, informează polițiștii.

Bărbatul conducerea cu 85 de kilometri pe oră, pe un sector de drum unde limita era de 60 km/h

„La data de 9 februarie 2025, polițiștii Serviciului Rutier Iași, în timp ce acționau cu echipamentul radar Trucam pe modul automat, pe DN 2, în zona localității Cristești, au înregistrat un autovehicul care circula cu 84 km/h, pe un sector de drum pe care limita legală admisă era de 60km/h.

Abaterea a fost încărcată în baza de date a Poliției Române, iar verificările au fost continuate de către polițiștii din cadrul Centrului E-SIGUR”, a informat instituția.

Conform Poliției Române, după efectuarea comunicării către proprietar, prin care au fost solicitate datele conducătorului autovehiculului aflat la volan la data de 9 februarie 2025, polițiștii au stabilit că datele comunicate aparțin unei femei, însă, din înregistrarea video a reieșit faptul că autovehiculul a fost condus de un bărbat.

În acest context, spun polițiștii, la data de 14 martie 2025, polițiștii Direcției Rutiere din cadrul centrului E-SIGUR s-au sesizat din oficiu pentru săvârșirea infracțiunii de fals în declarații.

Sistemul e operațional din acest an

„Atragem atenția asupra faptului că dispozitivele radar, montate pe trepied, înregistrează activitatea din trafic la calitate deosebită, iar sistemul este implementat pentru creșterea gradului de siguranță rutieră.

Sistemul E-SIGUR este operațional la nivelul întregii țări. Radarele sunt amplasate în zonele cu risc rutier, înregistrările fiind ulterior analizate. Abaterile sunt sancționate potrivit legii, după identificarea conducătorului auto. Procesul-verbal este comunicat la domiciliul acestuia, fără a fi necesară oprirea în trafic”, atenționează Poliția Română.

Acest sistem presupune monitorizarea traficului rutier prin colectarea de date cu ajutorul dispozitivele radar, tip pistol, din dotarea structurilor de Poliție Rutieră. Radarele de tip TruCAM II sunt amplasate în afara părții carosabile, montate pe trepied, la loc vizibil.

Valuri de amenzi data prin e-SIGUR

Polițiștii au comunicat că au dat sute de amenzi prin sistemul e-SIGUR, care a devenit operațional, la nivelul întregii țări, din luna martie.

Astfel, aceștia au comunicat că, prin e-SIGUR, au fost generate 983 de procese-verbale, la nivel național, pentru viteză.

La 1 ianuarie 2025, Poliția Română anunța operaționalizarea e-SIGUR pe A1, A2 și pe DN2, în județul Vrancea.

Două luni mai târziu, polițiștii au informat că sistemul a devenit operațional în întreaga țară, iar șoferii trebuie să circule regulamentar, dacă nu vor să se trezească cu amenda acasă.

Părerea ta contează pentru noi