Generalul Zisu, în fața procurorilor DNA

Generalul Zisu, în fața procurorilor DNA

Generalul cu trei stele Cătălin Zisu a fost adus, în această seară, la sediul Direcției Naționale Anticorupție (DNA), conform Agerpres.

Ne puteți urmări și pe Google News

Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul pentru efectuarea urmăririi penale în cauze privind infracțiunile de corupție săvârșite de militari, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea, în perioada 2022 – 2023, a unor infracțiuni de asimilate celor de corupție, de către funcționari publici și complici ai acestora

În cursul zilei de 14 februarie 2025, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 22 locații situate pe raza municipiului București și a județelor Ilfov și Giurgiu, din care una este sediul unei instituții publice, restul reprezentând domiciliile unor persoane fizice sau sediile/punctele de lucru ale unor societăți comerciale”, se arată într-un comunicat de presă al DNA.

În urma perchezițiilor de azi, procurorii DNA au descoperit la locuința lui Zisu  tablouri, ceasuri de lux și genți de firmă.

Cutremur în Armată! Celebrul general Zisu, sub lupa DNA! Solda pe care o încasează

Procurorii Direcției Naționale Anticorupție au descins astăzi la sediul Comandamentului Logistic Întrunit al Armatei.

Procurorii militari de la DNA au făcut percheziții la Comandamentul Logistic Întrunit al Armatei, au declarat surse judiciare, scrie G4Media.ro.

Conform publicației menționate este vizat chiar comandantul instituției, anume generalul cu trei stele Cătălin Ștefăniță Zisu.

Sursele citate vorbesc de un prejudiciu de peste 2,4 milioane de euro. Mai mult, procurorii militari efectuează percheziții și la Hotelul Haiducului al Armatei, acolo unde locuiește Zisu.

Lucrări fictive de 2,4 milioane de euro

Dosarul vizează acuzații de abuz în serviciu, conform G4Media.ro. Despre ce ar fi,  de fapt, vorba? Generalul Cătălin Zisu ar fi acordat un contract pentru extinderea Cimitirului Ghencea Militar. Beneficiară ar fi fost compania Garden Center Grup, deținută de omul de afaceri Ionel Olteanu.

Potrivit sursei citate, procurorii acuză umflarea costurilor prin lucrări fictive de evacuare a pâmântului și umplere cu moloz.

G4 Media scrie că 21 de persoane vor fi aduse la DNA cu mandat, printre acestea aflându-se generalul Zisu și patronul Garden Centre, Ionel Olteanu.

AnchetaZilei.ro a verificat declarația de avere a lui Zisu

Conform declarației de avere verificate de AnchetaZilei.ro și pe care Cătălin Zisu a completat-o în anul 2024, generalul a încasat în anul anterior completării documentului o soldă de 182.259 de lei. La această soldă, el a adăugat ca normă de hrană și drepturi de echipament 17.253 de lei.

Din calculele AnchetaZilei.ro reiese că generalul Zisu a avut un venit lunar, în 2023, de 16.626 de lei.

Potrivit documentului verificat, Cătălin Zisu are un singur cont bancar, cu suma de 64.724 de lei.

Celebrul general Cătălin Zisu deține, împreună cu soția sa, o casă de locuit în localitatea Măneciu-Pământeni, județul Prahova, conform declarației de avere completate în anul 2024.

Soția sa este, de asemenea, proprietara unei case în București.

Părerea ta contează pentru noi