ANAF, ieșire categorică! Ce spune despre informația că va percepe, din 2025, 10% din banii aflați în conturile românilor

ANAF, ieșire categorică! Ce spune despre informația că va percepe, din 2025, 10% din banii aflați în conturile românilor

Agenția Națională de Administrare Fiscală (ANAF) neagă informațiile lansate în spațiul public.

Ne puteți urmări și pe Google News

ANAF dezminte categoric informațiile vehiculate recent în spațiul public, potrivit cărora, „începând cu 2025, ANAF va percepe 10% din banii aflați în conturile bancare ale contribuabililor”, se precizează într-un comunicat de presă.

Citește și Legea a intrat în vigoare în decembrie 2024! Scutirea de la plată de care beneficiază toți pensionarii, inclusiv cei din Armată și Poliție

ANAF spune că regimul actual de plată a CASS, pentru veniturile din investiții, este în vigoare din 2018

„Conform legislației în vigoare, contribuția de asigurări sociale de sănătate (CASS) se datorează pentru veniturile din investiții, cum ar fi dobânzile obținute din economiile bancare, dividendele, câștigurile de pe piața de capital, etc., dacă prin cumulare cu alte categorii de venituri (e.g. venituri din drepturi de proprietate intelectuală, agricultură, alte surse) se depăşeşte pragul anual de 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe ţară.

Contribuția de 10% se datorează la o bazâ anuală de 6, 12 sau 24 salarii minime brute pe țară, în funcţie de nivelul cumulat al veniturilor, respectiv de încadrarea venitului cumulat în ce trei intervale. De exemplu, dacă veniturile din dobânzi reprezintă singura sursă de venituri a contribuabilului în anul 2024, iar aceasta se ridică la 25.000 lei anual, CASS datorată este de 1.980 lei (3.300 lei x 6 x 10% = 19.800 lei x 10%) sau dacă veniturile din dobânzi se ridică la nivelul de 45.000 lei anual, CASS datorată este de 3.960 lei (3.300 lei x 12 x 10% = 39.600 lei x 10%)”, explică ANAF.

Mai mult, potrivit ANAF, „nu se percep contribuții pentru sumele existente în conturile bancare, ci doar pentru dobânzile generate de aceste sume, dacă veniturile totale din investiții depășesc plafonul legal”, doar că regimul de plată a CASS este instituit din 2018.

„Atenție! Este important de subliniat că nu se percep contribuții pentru sumele existente în conturile bancare, ci doar pentru dobânzile generate de aceste sume, dacă veniturile totale din investiții depășesc plafonul legal.

Regimul actual de plată a CASS pentru veniturile din investiții (inclusiv dobânzi) este instituit din anul 2018.

ANAF încurajează contribuabilii să se informeze exclusiv din surse oficiale, pentru a evita confuziile sau interpretările greșite. Pentru informații fiscale cu caracter general contribuabilii pot apela call center la numărul 031.40.39.160”, a precizat ANAF.

Părerea ta contează pentru noi