Site icon AnchetaZilei.ro

Apar noi informații despre atacul armat din Centrul Vechi! Pistolarul nu este român

Sursa foto: Eugen Dinu/AnchetaZilei.ro

Apar noi informații despre atacul armat din Centrul Vechi! Pistolarul nu este român

Ies la iveală noi informații despre atacul armat din Capitală! Șase focuri de armă au fost trase în Centrul Vechi, la data de 20 august 2025, în jurul orei 02:00.

Ne puteți urmări și pe Google News

Pistolarul a tras șase focuri de armă într-o terasă din Centrul Vechi, din Sectorul 3 al Bucureștiului.

Atacatorul nu este român

Conform unor informații de ultimă oră, pistolarul din Centrul Vechi nu este român, ci este turc. Până la această oră, nu este clar motivul atacului armat.

În acest moment, cetățeanul turc se află la audieri, el fiind capturat la puțin timp de la producerea atacului armat.

Ce a transmis Poliția Capitalei

Potrivit Poliției Capitalei, la data de 20 august 2025, în urma unui apel 112, a fost semnalat faptul că, pe terasa unui local din Sectorul 3, o persoană a executat focuri de armă.

„La fața locului s-au deplasat de urgență mai multe echipaje de ordine publică, care au constatat că sesizarea se confirmă. Nicio persoană nu a fost rănită în urma incidentului”, se arată în comunicatul emis de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București.

Autorul a fost identificat și prins la scurt timp după atac

Polițiștii informează că l-au prins pe atacator.

„Din primele verificări, rezultă că autorul a folosit o armă letală (pistol) și ar fi tras 6 focuri în direcția terasei, după care a părăsit zona. Autorul a fost identificat și depistat la scurt timp”, a mai transmis DGPMB.

Cercetările sunt efectuate de Parchetul de pe lângă Tribunalul București, împreună cu Polițiștii Capitalei, în vederea stabilirii tuturor circumstanțelor în care s-a produs evenimentul.

Exit mobile version