DSU, dezmințire de ultimă oră! Afirmații false privind RO-ALERT
Departamentul pentru Situații de Urgență a venit cu o dezmințire în această seară, pe pagina de Facebook.
DEZMINȚIRE DSU:
„Ca urmare a unor declarații publice, referitoare la presupusa lipsă a mesajelor de avertizare RO-ALERT în județul Suceava, în contextul inundațiilor din ultimele zile, Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU) respinge ferm aceste afirmații, acestea fiind false”.
Totodată, instituția a completat:
„Contrar celor susținute în spațiul public, în data de 27 iulie 2025, în județul Suceava au fost transmise nu mai puțin de 8 mesaje RO-ALERT, iar în județul Neamț – afectat de aceleași fenomene periculoase – au fost emise 3 mesaje. Aceste notificări au fost transmise în urma avertizărilor meteorologice primite de la Administrația Națională de Meteorologie (ANM), care a emis, printre altele, atenționări de cod roșu pentru mai multe localități din județul Suceava, inclusiv pentru localitatea Broșteni, mesajul ro-alert fiind transmis la ora 16:33. Ulterior, pe baza actualizării codurilor, au fost transmise, alte mesaje de avertizare”.
Toate mesajele, transmise prompt
„Toate mesajele au fost transmise prompt prin sistemul RO-ALERT, conform procedurilor legale, pentru a avertiza populația aflată în zonele expuse riscurilor”, a mai transmis Departamentul pentru Situații de Urgență.
„Totuși, este important de menționat faptul că anumite porțiuni din județul Suceava sunt caracterizate de acoperire GSM slabă sau inexistentă – în special în zone montane sau izolate – fapt ce poate explica că unele persoane nu au recepționat mesajele, deși acestea au fost emise în mod corect de autorități.
Reamintim că transmiterea și recepționarea mesajelor RO-ALERT depind de acoperirea rețelei de telefonie mobilă, iar gestionarea acestei infrastructuri nu se află în responsabilitatea instituțiilor care răspund în situații de urgență.
Afirmațiile vehiculate public, pot afecta în mod grav încrederea cetățenilor în sistemele de alertare și în capacitatea instituțională de a gestiona situații de urgență. În același timp, ele compromit efortul susținut al personalului operativ care intervine în teren, în condiții dificile, pentru protejarea vieților și bunurilor cetățenilor.
Reiterăm că toate autoritățile implicate acționează permanent cu profesionalism, transparență și responsabilitate, utilizând toate mijloacele tehnice disponibile pentru informarea și protejarea populației”, a mai comunicat instituția.

