Site icon AnchetaZilei.ro

Spitalul SRI anunță că Iliescu e obosit: ‘Necesită suport respirator pentru asigurarea unei ventilații eficiente’

Sursa foto: captură YouTube

Spitalul SRI anunță că Iliescu e obosit: ‘Necesită suport respirator pentru asigurarea unei ventilații eficiente’

Spitalul SRI „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” a revenit cu informații noi despre starea de sănătate a fostului președinte al României, Ion Iliescu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Iliescu are nevoie de aparate, pentru a respira

Medicii au anunțat, în această dimineață, că, pe fondul instalării semnelor de oboseală a musculaturii respiratorii, necesită suport respirator pentru asigurarea unei ventilații eficiente.

„În legătură cu starea de sănătate a domnului Ion Iliescu, internat în cadrul Spitalului Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, vă informăm următoarele:

Pacientul este conștient și stabil cardiac, dar, pe fondul instalării semnelor de oboseală a musculaturii respiratorii, necesită suport respirator pentru asigurarea unei ventilații eficiente”, se arată în informarea emisă de către Spitalul SRI.

Ion Iliescu rămâne la terapie intensivă

Conform reprezentanților spitalului „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, Ion Iliescu va rămâne internat în continuare la terapie intensivă.

„Rămâne internat în secția de terapie intensivă, unde beneficiază de îngrijirea medicală avansată recomandată de echipa medicală multidisciplinară.

Vom reveni cu detalii legate de evoluția stării de sănătate ori de câte ori situația o va impune”, au mai transmis cei de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

Fostul șef de stat are cancer pulmonar

Medicii de la spitalul ce aparține Serviciului Român de Informații (SRI) l-au diagnosticat pe Ion Iliescu, fost președinte al României, cu cancer pulmonar.

La data de 16 iunie 2025, cei de la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu” au făcut public diagnosticul fostului președinte al României.

„În urma evaluărilor de specialitate, imagistice și histopatologice, efectuate până la acest moment, comisia medicală multidisciplinară a stabilit fără dubiu că afecțiunea pulmonară de care suferă pacientul este de natură oncologică”, au comunicat angajații Spitalului SRI „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”.

La data de 9 iunie 2025, Ion Iliescu s-a prezentat de urgență la Spitalul Clinic de Urgență „Prof. Dr. Agrippa Ionescu”, pentru a primi îngrijiri medicale.

Exit mobile version