Site icon AnchetaZilei.ro

Anunț pentru pensionarii care încasează pensia pe card

Anunț pentru pensionarii care încasează pensia pe card

Casele de pensii teritoriale au început informarea beneficiarilor. Sunt vizați toți pensionarii care au optat să primească pensia în contul bancar.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astăzi au fost operate transferurile prin intermediul trezoreriilor.

Anunț pentru pensionarii care încasează pensia pe cardul bancar

Casa Județeană de Pensii Bistrița-Năsăud a făcut un anunț pentru seniorii care își încasează pensia prin cont bancar.

Astfel, conform Casei Județene de Pensii Bistrița Năsăud, „miercuri, 11 iunie 2025, au fost operate transferurile prin intermediul Trezoreriei Bistrița”.

Drept urmare, joi, 12 iunie 2025, în cursul după-amiezei vor fi alimentate conturile de către bănci, au informa reprezentanții CJP Bistrița-Năsăud.

Asemenea informări, pe rețelele de socializare, au fost făcute de majoritatea caselor județene de pensii.

În contextul unor informații alarmiste, Casa de Pensii a reacționat recent

După ce în spațiul public s-a comunicat faptul că am putea asista la un blocaj în privința plății pensiilor, Casa de Pensii a ieșit la rampă cu precizări.

Intră sistemul public de pensii în colaps? Casa Națională de Pensii Publice a răspuns la această întrebare, desființând acest scenariu.

Conform informațiilor transmise, în mod oficial, de către Casa de Pensii, la această oră sunt bani pentru plata pensiilor, aceste sume fiind incluse în bugetul pe anul 2025.

Când vor fi virați banii în conturile pensionarilor?

Pentru beneficiarii care primesc banii prin Poșta Română, livrarea pensiilor a început deja.

În ceea ce-i privește pe pensionarii care au optat să primească drepturile într-un cont bancar, Casa de Pensii a explicat când se vor trimite banii.

Mai precis, potrivit CNPP, acești bani vor fi virați către pensionari la data de 12 iunie 2025.

„Plata pensiilor se face conform calendarului de plăți, după cum urmează: (…) în data de 12 ale lunii în cont curent /card, pentru cei care au optat pentru plata prin intermediul băncilor cu care CNPP are încheiate convenții”, au transmis oficialii de la Casa Națională de Pensii.

Și premierul Predoiu a asigurat că sunt bani de pensii

Premierul interimar al României, ministrul al Afacerilor Interne, Cătălin Predoiu, a fost întrebat, la Antena 3, dacă garantează că până la finalul anului nu vor fi probleme referitoare la plata pensiilor și salariilor.

Cătălin Predoiu a răspuns că „dacă aceste măsuri pe care noi le-am luat vor fi puse în aplicare, pe care noi le proiectăm, vor fi puse în aplicare în mod inevitabil această problemă va fi rezolvată”.

Mai mult, șeful Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a subliniat că „în momentul de față nu există o astfel de problemă”.

Exit mobile version