Site icon AnchetaZilei.ro

După 12 ani de secetă, România a obținut o medalie europeană! Ana Bărbosu a câștigat bronzul la Europenele de la Leipzig

Sursa foto: Prosport.ro

După 12 ani de secetă, România a obținut o medalie europeană! Ana Bărbosu a câștigat bronzul la Europenele de la Leipzig

Gimnasta Ana Maria Bărbosu a reușit să obțină, joi, la Campionatele Europene de la Leipzig, din Germania, medalia de bronz.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ana Bărbosu a cucerit bronzul în cadrul finalei probei de individual compus.

România nu a mai obținut o medalie europeană la individual compus din anul 2013

Până la acest concurs, România nu mai câștigase o medalie europeană la individual compus din anul 2013. Atunci, Larisa Iordache a reușit să ia medalia de argint.

Pe primul loc la Europenele din Germania s-a clasat sportiva din Italia Manila Esposito, cu 54,965 puncte.

Locul secund a fost obținut de gimnasta iberică Alba Petisco, care a totalizat 53,265 puncte.

Ana Bărbosu a obținut 52,299 puncte, completând astfel podiumul.

Anul trecut, Ana Bărbosu a fost medaliată cu bronz la Jocurile Olimpice. Ea a reușit să se claseze a treia la proba de sol de la Jocurile Olimpice de la Paris.

Ana va concura și în finalele la sol și la bârnă

Ana Bărbosu va concura și în finalele pe aparate. Aceasta va evolua în finalele la sol și la bârnă.

De asemenea, o altă gimnastă română, Denisa Golgotă, va participa și ea în finala probei de bârnă.

Sursa foto: Prosport.ro

Exit mobile version