Numeroase sesizări la Casa de Pensii! Persoanele s-au plâns că nu au încasat pensia
Casa de Pensii a făcut o serie de precizări, în contextul numeroaselor solicitări pe care le-a primit cu privire la neîncasarea drepturilor de pensie.
Casa Județeană de Pensii Mureș a făcut anunțul „în atenția pensionarilor cu domiciliul în străinătate”.
Ce le reamintește Casa de Pensii beneficiarilor cu domiciliul în străinătate
Conform anunțului făcut de Casa de Pensii, beneficiarii nerezidenți aflați în plată au obligația de a transmite semestrial, din proprie inițiativă, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an, un certificat de viață.
„Ca urmare a numeroaselor sesizări cu privire la neîncasarea drepturilor de pensie aferente lunii Aprilie 2025, vă reamintim că așa cum ați fost notificați în cursul lunii Septembrie 2024, potrivit art. 98 alin. (5) ȘI (6) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii și art. 10 alin. (1) și (2) din Ordinul nr. 874/26.06.2024 al Președintelui CNPP privind reglementarea modalităților de certificare a copiilor documentelor care atestă vechimea în muncă realizată anterior datei de 1 aprilie 2001 și a copiilor documentelor care atestă perioadele asimilate, precum și a existenței beneficiarilor nerezidenți, pentru a beneficia de drepturile cuvenite din cadrul sistemului public de pensii, beneficiarii nerezidenți aflați în plată au obligația de a transmite semestrial, din proprie inițiativă, până cel târziu la data de 31 martie, respectiv până la data de 30 septembrie a fiecărui an, un certificat de viață”, a comunicat Casa de Pensii.
Transmiterea documentului este obligatorie
Reprezentanții Casei de Pensii au subliniat că acest proces este unul obligatoriu.
Astfel , potrivit instituției menționate, în considerarea prevederilor legale menționate mai sus, având în vedere că, în cazul dvs., sunt aplicabile dispozițiile art. 98 alin. (5) ȘI (6) din Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii și ale art. 10 alin. (1) și (2) din Ordinul Președintelui CNPP nr. 874/26.06.2024 de mai sus, în vederea menținerii în plată a drepturilor de pensie, aveți obligația de a transmite certificatul de viață:
– Din proprie inițiativă,
– Semestrial, în perioadele 01 Februarie – 31 Martie, respectiv 01 August – 30 Septembrie ale fiecărui an.
Certificatul de viață trebuie semnat în fața unei autorități legale de pe teritoriul statului de domiciliu sau de ședere permanentă, după caz, respectiva autoritate certificând acest fapt.
Riscați să vi se suspende pensia
Totodată, Casa de Pensii a transmis că, în situația în care nu prezentați certificatul de viață în termenul indicat, plata drepturilor dvs. de pensie va fi suspendată, începând cu luna următoare expirării termenelor prevăzute mai sus (de 31 martie, respectiv 30 septembrie a fiecărui an).
Este important de menționat că reluarea plății drepturilor de pensie se va face după transmiterea certificatului de viață, de la data suspendării, cu respectarea termenului general de prescripție.
Certificatul de viață poate fi descărcat de pe site-ul Casei Județene de Pensii Mureș www.cjpmures.ro, secțiunea ”Formulare”.

