Meteo ANM. Cod galben în București! Avertismentul intră în vigoare la ora 12:00
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis un avertisment de tip COD GALBEN de instabilitate atmosferică temporar accentuată, precum și de ploi cu acumulări de cantități însemnate de apă.
Avertismentul este valabil în intervalul 24 mai 2025, ora 12:00 – 25 mai 2025, ora 12:00.
Zonele afectate
Potrivit experților în meteorologie, printre zonele afectate se numără și Bucureștiul. Totodată, vor fi afectate cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei și în Dobrogea, precum și în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali.
Perioadele de instabilitate atmosferică accentuată se vor manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 40…60 km/h) și pe alocuri grindină.
„În cea mai mare parte a Munteniei, a Moldovei și în Dobrogea, precum și în Carpații de Curbură și estul Carpaților Meridionali, vor fi perioade cu instabilitate atmosferică accentuată ce se va manifesta prin averse torențiale, descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 40…60 km/h) și pe alocuri grindină”, a anunțat ANM.
„Cantitățile de apă vor fi în intervale scurte de timp de 15…25 l/mp și mai ales prin acumulare, pe arii restrânse, de 30…40 l/mp”, au mai transmis meteorologii.
Cod portocaliu de averse importante cantitativ
Administrația Națională de Meteorologie a mai emis un avertisment de cod portocaliu, care este valabil în perioada 24 mai 2025, ora 15:00 – 25 mai 2025, ora 10:00.
Fenomene vizate: instabilitate atmosferică accentuată, averse importante cantitativ.
Meteorologii ANM spun că sunt vizate județele Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău.
În aceste județe vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și pe alocuri grindină.
Atenționarea de COD PORTOCALIU emisă de ANM
Potrivit ANM, în județele Vrancea, Galați, Vaslui și Bacău vor fi averse torențiale, frecvente descărcări electrice, intensificări ale vântului, vijelii (rafale de 50…70 km/h) și pe alocuri grindină.
„În intervale scurte de timp (1-3 ore) sau prin acumulare cantitățile de apă vor fi de 30…40 l/mp și izolat de peste 50 l/mp”, au comunicat reprezentanții Administrației Naționale de Meteorologie.

