Recalcularea care le poate aduce pensionarilor bani în plus la pensie, în 2025
În luna septembrie a anului 2024, pensiile românilor au fost recalculate, în conformitate cu noua Lege nr. 360/2023.
La începutul acestui an, în conformitate cu actul normativ citat, pensiile trebuiau să fie indexate cu inflația și cu o parte din creșterea salariului mediu brut.
Cu toate acestea, Guvernul României a luat decizia să înghețe pensiile.
Seniorilor le mai rămâne o singură variantă, pentru a obține pensii mărite în 2025
Noua lege a introdus un element de noutate. Concret, pensionari au acum posibilitatea valorificării veniturilor și sporurilor nepermanente asupra cărora s-a datorat contribuția de asigurări sociale.
Acest proces se realizează în conformitate cu Articolul 155 din Legea nr. 360/2023.
Astfel, conform noii legi, „În termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei legi, pensiile prevăzute la art. 144 alin. (1) se recalculează din oficiu, prin valorificarea din adeverințele care îndeplinesc condițiile de valabilitate și legalitate, prevăzute în Ordinul ministrului muncii și protecției sociale nr. 487/2021 privind efectuarea operațiunilor de evaluare a pensiilor din sistemul public stabilite până la data de 1 septembrie 2023, a sporurilor/veniturilor nepermanente sau a veniturilor lunare, brute sau nete, după caz, realizate anterior datei de 1 aprilie 2001, plătite din fondul de salarii, asupra cărora s-a datorat, potrivit legii, contribuția de asigurări sociale de stat, nevalorificate la calculul drepturilor de pensie cuvenite sau aflate în plată”.
Deși trebuia să se facă în termen de 6 luni de la intrarea în vigoare a legii, această recalculare întârzie, din cauza unor probleme informatice.
Ce sume se iau în calcul la această recalculare
Potrivit noii legi, vă pot aduce bani în plus la pensie următoarele:
– formele de retribuire în acord sau cu bucata, în regie ori după timp, pe bază de tarife sau cote procentuale;
– premiile anuale și premiile acordate în cursul anului pentru realizări deosebite;
– recompensele cu caracter limitat, acordate personalului din unele sectoare de activitate;
– al treisprezecelea salariu;
– formele de retribuire pentru „orele suplimentare” realizate peste programul normal de lucru;
– sporul acordat pentru personalul didactic care îndrumă practica psihopedagogică și care asigură perfecționarea de specialitate a învățătorilor și educatorilor;
– indemnizațiile de muncă nenormată;
– alte sporuri care nu au avut caracter permanent dar pentru care s-a datorat contribuția de asigurări sociale și care se valorifică numai în situația dovedirii acestora prin adeverință întocmită conform modelului prevăzut în anexa nr. 6 la lege.
Pensionarii civili și militari beneficiază de un sprijin compensatoriu
Pentru că nu a actualizat pensiile în acest an, Executivul a decis să le acorde pensionarilor civili și militari un sprijin de 800 de lei.
O primă tranșă, în valoare de 400 de lei, s-a acordat în luna aprilie. În luna decembrie 2025, pensionarii vor mai primi o tranșă de 400 de lei.
Acest ajutor compensatoriu li se acordă beneficiarilor cu pensia de până în 2.574 de lei.

