Prognoza meteo ANM, pentru 3 mai 2025. Unde vor fi condiții de grindină
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a publicat prognoza pentru intervalul 3 mai 2025, ora 09:00 – 4 mai 2025, ora 09:00.
Meteorologii transmit că vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă, în majoritatea zonelor țării.
Totuși, în unele zone vor apărea, spre seară, condiții de grindină. Este vorba despre zonele montane și submontane.
„Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă în majoritatea zonelor. Cerul va fi variabil, însă mai ales după-amiaza și seara vor fi înnorări temporar accentuate, averse și descărcări electrice local în zonele montane și submontane, în nordul țării și izolat în rest. Vor fi condiții de grindină”, a comunicat ANM.
Potrivit ANM, „vântul va sufla slab și moderat, cu unele intensificări la munte, în nord-vest și în sud-est, dar de scurtă durată și în timpul ploilor, când vor fi posibile vijelii. Temperaturile maxime se vor încadra între 16 și 30 de grade, iar cele minime între 4 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 16 grade în Dealurile de Vest. Dimineața și noaptea pe arii restrânse va fi ceață”.
În București, temperatura maximă va fi de 28 de grade
Meteorologii informează că în București vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă a anului.
Temperatura maximă va fi de 28 de grade.
„Vremea va fi deosebit de caldă pentru această perioadă. Cerul va fi variabil, mai mult senin dimineața și noaptea, iar vântul va sufla slab și moderat. Temperatura maximă va fi de 27…28 de grade, iar cea minimă de 10…13 grade”, au mai spus reprezentanții ANM.

