Site icon AnchetaZilei.ro

Se schimbă legea din 13 februarie! Ciudățenia privitoare la ajutorul de înmormântare

Se schimbă legea din 13 februarie! Ciudățenia privitoare la ajutorul de înmormântare

De astăzi, 13 februarie, a fost majorat ajutorul de înmormântare, odată cu intrarea în vigoare a Legii bugetului de stat pe 2025.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, cuantumul ajutorului de deces crește de astăzi, la 8.620 de lei – în cazul decesului pensionarului sau asiguratului.

În cazul decesului unui membru de familie neasigurat, suma va crește la 4.310 de lei.

„Începând cu 13 februarie 2025, data intrării în vigoare a Legii nr. 10/2025 privind bugetul asigurărilor sociale de stat pentru anul 2025, cuantumul ajutorului de deces este de:

– 8.620 lei (în cazul decesului pensionarului sau asiguratului)

– 4.310 lei (în cazul decesului unui membru de familie neasigurat)”, a informat Casa Națională de Pensii Publice (CNPP).

Ciudățenia privitoare la ajutorul de deces

Casa de Pensii precizează că, pentru cei care au murit în intervalul 1 ianuarie 2025 – 12 februarie 2025, ajutorul de deces va fi de 7.567 de lei – valoarea ajutorului pe anul 2024, pentru decesul pensionarului sau asiguratului.

Totodată, în cazul decesului unui membru de familie neasigurat, suma acordată va fi de 3.784 de lei.

„Pentru perioada 1 ianuarie – 12 februarie 2025, se vor avea în vedere cuantumurile ajutorului de deces, aprobate prin Legea nr. 422/2023, respectiv:

– 7.567 lei (în cazul decesului pensionarului sau asiguratului)

– 3.784 lei (în cazul decesului unui membru de familie neasigurat)”, se arată în comunicatul emis de Casa Națională de Pensii.

Exit mobile version