Atenție! Pentru cine va crește vârsta de pensionare în 2025
Legea nr. 360/2023 privind sistemul public de pensii a intrat în vigoare la 1 septembrie 2024. Aceasta aduce noutăți în privința vârstei de pensionare în țara noastră.
Mai exact, conform legii pensiilor, vârsta de pensionare este aceeași, atât pentru femei, cât și pentru bărbați: 65 de ani.
Pentru cine va crește vârsta de pensionare în 2025
Dacă bărbații se pensionează deja la 65 de ani, pentru femei vârsta de pensionare va crește etapizat, până în 2035.
În decembrie 2024, femeile se pot pensiona la 62 de ani și 3 luni, stagiul complet de cotizare fiind de 32 de ani și 9 luni.
În ianuarie 2025, atât vârsta de pensionare, cât și stagiul complet de cotizare vor crește
Astfel, în prima lună a anului viitor, femeile născute în septembrie 1962 se vor putea pensiona, dat fiind că vârsta de pensionare va fi de 62 de ani și 4 luni.
Pentru a se putea pensiona, acestea vor trebui să aibă un stagiu complet de cotizare de 32 de ani și 10 luni.
Cum va crește vârsta de pensionare pentru femei în 2025
Luna și anul nașterii Luna și anul pensionării Vârsta la ieșirea la pensie Stagiul complet de cotizare
Septembrie 1962 Ianuarie 2025 62/4 32/10
Octombrie 1962 Februarie 2025 62/4 32/10
Noiembrie 1962 Martie 2025 62/4 32/11
Decembrie 1962 Aprilie 2025 62/4 32/11
Ianuarie 1963 Mai 2025 62/4 33/0
Februarie 1963 Iulie 2025 62/5 33/0
Martie 1963 August 2025 62/5 33/1
Aprilie 1963 Septembrie 2025 62/5 33/1
Mai 1963 Octombrie 2025 62/5 33/2
Iunie 1963 Noiembrie 2025 62/5 33/2

