Site icon AnchetaZilei.ro

Vreme surprinzător de caldă în Capitală! Prognoza ANM pentru azi

Sursa foto: Eugen Dinu/AnchetaZilei.ro

Vreme surprinzător de caldă în Capitală! Prognoza ANM pentru azi

Administrația Națională de Meteorologie (ANM) anunță, pentru astăzi, o vreme surprinzător de caldă.

Ne puteți urmări și pe Google News

Astfel, potrivit meteorologilor, în București, până vineri la ora 08:00, vremea se va menține predominant frumoasă, cu valori termice, îndeosebi diurne, ce se vor situa cu mult peste normalul climatologic (abatere pozitivă de peste 10 grade) al acestei date.

Citește și News alert! Veste proastă pentru polițiști și militari! Decizia CCR privind pensiile militare

„Cerul va fi mai mult senin, iar vântul va sufla în general slab. Temperatura maximă va fi de 13…14 grade, iar cea minimă va fi de 0…1 grad, mai coborâtă în zona preorășenească spre -2 grade. Dimineața și noaptea vor fi condiții de ceață”, a comunicat ANM.

Cum va fi vremea în întreaga țară până vineri, ora 08:00

Experții ANM spun că vremea va fi în general frumoasă, iar valorile termice, mai ales cele diurne, se vor menține cu mult peste mediile multianuale specifice datei (abatere pozitivă în general de 6…10 grade) în cea mai mare parte a țării.

Citește și 35 de ani de la Revoluție! Ce pensie încasează acum Petre Roman – A încercat, în decembrie 2024, să și-o actualizeze în instanță

Temperaturile maxime se vor situa în general între 6 și 16 grade, cu valori mai scăzute în zonele cu ceață mai persistentă din Transilvania, iar cele minime vor fi cuprinse între -7 grade în depresiunile Carpaților Orientali și 6…8 grade în Dealurile de Vest și pe litoral. Cerul va fi variabil, mai mult senin ziua la deal și la munte și cu înnorări în a doua parte a nopții în vestul și nord-vestul teritoriului, unde doar pe arii restrânse se vor semnala ploi slabe.

„La începutul zilei și noaptea, local se va semnala ceață. Vântul va sufla slab până la moderat, temporar cu unele intensificări în zona montană înaltă, în special a Carpaților Orientali și a Munților Apuseni, unde vor fi rafale de 50…70 km/h”, a transmis ANM.

Exit mobile version