Pentru cei care au uitat! Documente CNSAS: Românii ar trebui să nu uite privațiunile la care au fost supuși în timpul regimului comunist
Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) le reamintește românilor cât de des puteau să părăsească țara, în perioada comunismului.
Libertatea de mișcare era practic INEXISTENTĂ, spune CNSAS, într-o postare pe pagina oficială de Facebook.
„Emigranţi din România comunistă (I)
Românii ar trebui să nu uite privaţiunile la care au fost supuşi în timpul regimului comunist. Libertatea de mişcare era practic inexistentă. În fiecare an nu mai mult de câteva mii de oameni puteau ieşi în afara graniţelor. Aderarea României la Uniunea Europeană a fost o victorie majoră pentru societatea românească. Între numeroasele beneficii se numără posibilitatea de a călători oricând, de a te stabili liber şi a munci oriunde în statele componente ale uniunii. Noi, toţi, trebuie să respingem întoarcerea la o epocă întunecată a istoriei noastre.
Restricţionarea puternică a călătoriilor în străinătate a fost unul dintre „beneficiile” regimului comunist. Obţinerea paşaportului pentru o banală călătorie turistică în ţările „prietene” comuniste trebuia să parcurgă un traseu sinuos şi de durată, cu aprobări de la locul de muncă, de la organul de partid sau organizaţia sindicală şi aviz de la Securitate. Permisiunea pentru o călătorie într-o ţară necomunistă era şi mai dificil de obţinut. Chiar şi după eliberarea paşaportului, plecarea se făcea doar în anumite condiţii, pentru fi evitat riscul rămânerii ilegale în străinătate. De exemplu, o parte a familiei trebuia să rămână în ţară, nu puteau fi scoase diverse acte personale (acte de studii, de proprietate, buletinul), etc. Aceleaşi formalităţi trebuiau îndeplinite inclusiv pentru deplasările în interes de serviciu”, explică CNSAS.
Voiai să pleci definitiv din țară? Deveneai ținta represaliilor
„Emigrările legale erau şi mai greu de realizat. Odată depusă cererea de părăsire definitivă a ţării, persoana respectivă devenea ţinta represaliilor: anchete din partea Securităţii, avertizări publice, pierderea serviciului sau mutarea într-un loc de muncă inferior, a locuinţei (dacă locuinţa fusese oferită de unitatea unde lucrase), exmatricularea din facultate. O motivare specială era necesară pentru a avea şanse să-ţi fie aprobată cererea de emigrare. În majoritatea cazurilor, cererile de emigrare aveau ca argument întregirea familiei – unul sau mai mulţi membri ai familiei se găseau deja în străinătate, unde ajunseseră legal, ori ilegal. 294.000 de persoane se încadrau în această categorie. Doar ceva peste 21.000 de persoane sunt înregistrate fără rude în străinătate şi doar puţin mai mult de 12.000 dintre acestea au primit aprobarea pentru stabilirea în străinătate. Alte 25.000 de persoane au avut ca motivare căsătoria cu un cetăţean străin.
Conform bazelor de date întocmite de securişti, în perioada comunistă au existat 341816 de cetăţeni români, care au fost înregistraţi în cereri oficiale de emigrare definitivă în străinătate. Trebuie spus că, deoarece multe dintre cereri sunt depuse pentru întreaga familie, în acest număr sunt incluşi şi membrii minori ai familiilor (astfel, peste 35.000 dintre aceştia sunt născuţi între 1980-1989).
Din cele 341816 de persoane menţionate în bazele securităţii, aproximativ 228000 au primit aviz pozitiv şi aprobarea stabilirii în afara ţării. Alţi 35.700 au fost avizaţi negativ (unora dintre aceştia li s-a aprobat ulterior emigrarea), 7500 au renunţat (unii inclusiv după ce primiseră avizul pozitiv). În 74.000 de cazuri în bazele de date ale Securităţii nu este trecut modul de soluţionare a cererilor de emigrare. În mod normal, pentru o astfel de cerere dura mai mulţi ani până se primea un răspuns definitiv şi multe solicitări de migrare depuse în a doua jumătate a anilor ’80 nu au apucat să fie rezolvate până la Revoluţia din decembrie 1989 (ca fapt divers, peste 400 de români au decedat, după ce au primit aprobarea de emigrare, dar înainte să părăsească efectiv ţara).
În jur de 207.800 de persoane au solicitat renunţarea la cetăţenia română, în timp ce aproape 134.000 au preferat să o păstreze.
În numeroase cazuri, atunci când cererile de emigrare erau respinse, ori erau tergiversate cu anii, se făcea apel la sprijinul unor instituţii sau personalităţi politice străine (fie că apelul era făcut, în general pe canale secrete, de cetăţenii români din ţară, ori de rudele din străinătate). În bazele de date ale Securităţii sunt consemnate 17879 de cazuri, în care s-a intervenit din exterior. De multe ori, mai multe instituţii şi / sau personaje au intervenit în favoare aceleiaşi persoane.
Dintre instituţii, cele mai multe intervenţii au fost făcute de Ambasada S.U.A. la Bucureşti (4744 de cazuri), urmată de Ambasada Australiei la Belgrad (530 de cazuri) şi de Ambasada Canadei la Bucureşti (239 de cazuri). Au existat şi peste 3000 de intervenţii din partea a ceea ce securiştii au menţionat drept „alte organisme internaţionale recunoscute”.
Dintre personalităţile străine, cel mai des sunt implicaţi politicieni din R.F.G. şi S.U.A. – în capacitatea lor oficială, nu în cea de persoane private. Astfel, Franz Josef Strauss (ministru-prezident al Landului Bavaria) are peste 2300 de intervenţii. Este urmat de Hans-Dietrich Genscher (ministru de externe şi vice-cancelar al R.F.G.) cu intervenţii pentru 843 de cetăţeni români şi Karl Carstens (preşedinte R.F.G.) pentru 297. În plus, pentru alte peste 2000 de persoane au existat presiuni din partea a ceea ce securiştii au denumit generic „alte personalităţi din administraţia R.F.G.”, respectiv „deputaţi ai Bundestag”.
Din partea americană, cei mai activi au fost membri ai Congresului S.U.A., precum senatorii Henry Jackson (1697 de intervenţii), Charles Percy (715), Bob Dole (462) sau reprezentantul Frank Annunzio (357). Alte 680 de cereri de emigrare au fost susţinute de Elliot Abrams, asistentul secretarului de stat. Deasemenea, pentru rezolvarea pozitivă a 1834 de solicitări de emigrare au intervenit „alte personalităţi din S.U.A.”, în timp ce Comisia S.U.A. pentru Securitate şi Cooperare în Europa şi-a oferit susţinerea în alte 487 de cazuri”, mai spune CNSAS.
