Întârzie pensiile în luna decembrie 2024? Anunțul Poștei Române
După ce în spațiul public au fost vehiculate informații potrivit cărora ar întârzia pensiile în decembrie, Poșta Română a făcut precizări.
Astfel, instituția a precizat că va începe de luni, 2 decembrie, distribuirea pensiilor.
Citește și Cine e generalul Dragoș Dumitru Iacob, comandantul Paradei Naționale de 1 Decembrie
Compania Națională „Poșta Română” informează că, începând cu data de 2 decembrie, va începe distribuirea drepturilor sociale (pensii), respectând angajamentul asumat în conformitate cu convenția încheiată cu Casa Națională de Pensii Publice, se precizează într-un comunicat de presă.
Până pe 13 decembrie, curierii poștali vor distribui pentru 4,9 milioane de pensionari drepturile de pensie în numerar și/sau taloanele de pensie însoțite de talonul de călătorie CFR. Pentru pensionarii care au optat pentru virament bancar, pensiile vor fi disponibile în cont conform calendarului stabilit de Casa Națională de Pensii Publice.
Zilnic, peste 14.000 de angajați ai Poștei Române vor fi mobilizați în acest proces, dintre care peste 10.000 sunt curieri poștali. Aceștia vor distribui peste 300.000 de pensii în fiecare zi.

