Renate Weber, cea care a contestat legea pensiilor militare, încasează 3 pensii plus salariu! Mulți români visează la acest venit lunar
Avocatul Poporului, Renate Weber, a contestat la CCR legea care prevede actualizarea pensiilor militare. Legea fusese adoptată, luni, în Senat, în calitate de for decizional, iar rezerviștii așteptau promulgarea și intrarea în vigoare a actului normativ.
AnchetaZilei.ro vă dezvăluie ce la cât se ridică veniturile încasate de Renate Weber
Conform ultimei declarații de avere, ce a fost consultată de AnchetaZilei.ro, Weber este beneficiara a trei pensii.
Astfel, în 2023, potrivit documentului citat, Renate Weber a încasat o pensie de la Casa de Asigurări a Avocaților în valoare de 49.728 de lei.
Totodată, așa cum arată declarația sa de avere, în calitate de fost parlamentar european, Weber a avut, anul trecut, o pensie de 40.225 de euro.
Mai mult, de la Casa de Pensii ea a primit, în 2023, 23.818 lei.
Peste 4.500 de euro pe lună, doar din pensii
Conform calculelor AnchetaZilei.ro, Renate Weber a încasat doar din pensii, anul trecut, 73.546 de lei și 40.225 de euro – asta înseamnă 55.000 de euro. Mai precis, potrivit calculelor noastre, ea a încasat lunar, doar din pensii, peste 4.500 de euro.
Pensii + indemnizație = peste 7.000 de euro pe lună
În calitate de Avocat al Poporului, Renate Weber a beneficiat, anul trecut, de o indemnizație în valoare totală de 153.312 lei.
Potrivit calculelor AnchetaZilei.ro, suma lunară încasată de Weber, ca Avocat al Poporului, a fost de 12.776 de lei. Așadar, vorbim de alți 2.567 de euro.
În total, cumulând pensiile cu indemnizația, Renate Weber a încasat un venit de peste 7.000 de euro pe lună.

