Senatorul Marcel Vela, fost șef al Internelor, despre legea care actualizează pensiile militare: „De urgență”
Fostul ministru al Internelor, Marcel Vela, senator PNL, a oferit detalii importante privitoare la proiectul inițiat de liberali, care prevede actualizarea pensiilor militare.
Vela a făcut public faptul că propunerea legislativă (n.r. – Pl-x 540) va fi votată în procedură de urgență de senatori.
Astfel, proiectul va parcurge o ultimă etapă din circuitul legislativ până la promulgarea de către președintele țării și publicarea sa în Monitorul Oficial.
„Proiectul de lege inițiat de către PNL în beneficiul pensionarilor militari a fost votat în Camera Deputaților și mai are de parcurs o ultima etapă din circuitul legislativ până la promulgare și publicarea sa în Monitorul Oficial.
Așadar, va ajunge la Senat și-l vom vota în procedură de urgență”, a transmis, pe Facebook, Marcel Vela.
Citește și SURSE Se pregătește o nouă modificare privitoare la legea care actualizează pensiile militare
„Actul normativ prevede că pensiile militare vor fi indexate în raport cu solda sau salariul de grad ori de funcție”
Marcel Vela precizează că „actul normativ prevede că pensiile militare vor fi indexate în raport cu solda sau salariul de grad ori de funcție, fiind o inițiativă a PNL în favoarea pensionarilor militari alături de majorarea plafonului de neimpozitare a pensiilor militarilor, care a crescut de la 2.000 de lei la 3.000 de lei și se aplică deja din luna octombrie”.
„O altă preocupare a Partidului Național Liberal este legată și de corectarea inechităților față de pensionarii din minerit și a celor care au muncit în condiții grele de muncă, cum este și siderurgia, un act normativ care va fi finalizat la fel de repede”, mai spune el.
„Decisiva” pentru Marcel Ciolacu
Polițiștii și pensionarii militari îi pregătesc „decisiva” lui Marcel Ciolacu. La 29 noiembrie vor ieși în stradă zeci de mii de oameni.
Ieri, la Primăria Capitalei, a fost înregistrată o solicitare de rezervare a Pieței Victoriei.
Motivul? O manifestație de circa 30.000 de oameni, organizată între orele 13:00-16:00.
Citește continuarea: ‘Decisiva’ pentru Marcel Ciolacu: Zeci de mii de polițiști și militari, în stradă! Solicitare urgentă!

