Bătrânica din București care se numără printre primii beneficiari ai programului ‘Case cu Căldură’, ediția a II-a. Venit lunar de 504 lei
Asociația Energia Inteligentă (AEI) a lansat astăzi a doua ediție a programului „Case cu Căldură”, cu sprijinul Ministerului Energiei și al Crucea Roșie România.
În vârstă de 74 de ani, tanti Ioana locuiește în Sectorul 3 al Capitalei. Bătrânica nu are copii, iar soțul s-a stins din viață anul trecut.
Lunar, potrivit spuselor sale, încasează un ajutor social de 504 lei. Deși locuiește în București, ea se încălzește cu lemne de foc.
Femeia de 74 de ani a primit astăzi un metru ster de lemne, prin programul „Case cu Căldură”, program care vine în sprijinul persoanelor aflate în dificultate.
„Vă mulțumesc tuturor și vă doresc sănătate”, a spus, cu lacrimi în ochi, femeia de 74 de ani.
Dumitru Chisăliță, președintele AEI: „În momentul de față, jumătate din români folosesc lemne de foc pentru a se încălzi”
„În momentul de față, jumătate din români folosesc lemne de foc pentru a se încălzi. Această acțiune nu este una rea în sine, pentru că lemnul de foc, după cum știți, este categorisit ca fiind energie curată, chiar energie regenerabilă. (…) În pădurile românești există acea abordare de răritură. Răritura este o operație silvică obligatorie, ca să permită dezvoltarea lemnului corespunzător. Deci, ea trebuie făcută. Dacă n-am face acest lucru, am arunca acest lemn. Deci, ideea de a exista sobe care să folosească lemne nu este o idee rea, dar trebuie să fie folosit acel lemn cu care n-am avea ce face efectiv. (…) Această acțiune nu este împotriva curentului european. Este o acțiune făcută inteligent, de așa natură încât să folosim la maximum resursele și să fim, în același timp, sustenabili”, a spus Dumitru Chisăliță.
Peste 7.300 de case fără căldură
Președintele AEI a dezvăluit că peste 7.300 de case, la nivel național, se află în dificultate și vor trebui ajutate să treacă peste această iarnă.
„Proiectul pe care l-am derulat anul trecut a venit la pachet și cu o nouă inițiativă: Registrul Caselor fără Căldură. Împreună cu Crucea Roșie, am făcut o chestionare a tuturor județelor și, în momentul de față, există o bază de date, în care există 7.333 de case în care se găsesc persoane vulnerabile, persoane în vârstă, persoane monoparentale, se găsesc persoane cu foarte mulți copii”, a precizat Dumitru Chisăliță.
24 de astfel de case se află în Capitală: 14 în Sectorul 3 și 10 în Sectorul 5.
„Vreau să le mulțumesc Asociației Energia Inteligentă și Ministerului Energiei, pentru că au găsit resurse să continue acest program. Sincer să vă spun, nu mă așteptam să continue și anul acesta. Nu numai că va continua, dar, cum a spus domnul Chisăliță, va fi mai amplu decât anul trecut”, a declarat Adrian Halpert, directorul Crucea Roșie România.
„Pentru că doamna locuiește în Sectorul 3, ne ocupăm de dumneaei, în colaborare cu Direcția de Asistență Socială.
Doamna este deosebită, este și singură, nu are niciun ajutor, nici pensie. Deci, o s-o preluăm. I-am adus acum și niște alimente și o să avem grijă în continuare de dumneaei. Îi mulțumim domnului Chisăliță pentru lemne”, a declarat Daniela Abrudan, director Crucea Roșie Sector 3.
Conform „Registrului Caselor fără Căldură”, peste 7300 de case sunt locuite de familii vulnerabile, pentru care încălzirea locuințelor este o problemă reală. Teleorman și Bacău sunt județele cu cel mai multe gospodării care folosesc ca sursă de încălzire sobe pe lemne, locuite de persoane care trăiesc la limita sărăciei, cu peste 1600, respectiv 1400. La polul opus se afla județele Argeș, Bihor, Giurgiu, Hunedoara, Ialomița, Neamț, Satu Mare, Vâlcea și Vrancea cu cel mai mic număr de gospodării raportate ca fiind locuite de persoane vulnerabile, sub 100.
Detalii despre proiectul „Case cu Căldură”
Proiectul „Case cu Căldură” este derulat în parteneriat cu Societatea Națională de Cruce Roșie din România, sub umbrela Parteneriatului pentru Combaterea Sărăciei Energetice încheiat în toamna anului trecut între Asociația Energia Inteligentă și Ministerul Energiei, cu scopul de a identifica gospodăriile aflate în situația de sărăcie energetică extremă, de a prezenta de programe și politici adecvate și de a propune soluții efective de reducere a acestui fenomen în România, într-o manieră sustenabilă.
„Case cu Căldură”, ediția I, a fost derulat în iarna 2023-2024 și s-a bucurat de sprijinul a 9 companii și 9 donatori persoane fizice care au adus o rază de speranță în viața a peste 2200 persoane ce locuiesc în cele 546 de clădiri beneficiare ale acestei etape. Aflat la cea de-a doua ediție, proiectul a fost primit cu mult entuziasm de către companiile din sectorul energetic și nu numai, care și-au arătat deschiderea de a se alătura și de aceasta dată campaniei, așadar ne așteptăm ca proiectul să ia amploare și să fie de un real succes. Compania Electrica Furnizare a fost prima care s-a alăturat demersului Asociației Energia Inteligentă și a făcut posibilă demararea celei de-a doua ediții a proiectului „Case cu Căldură”.
