Demers fără precedent! Manifestul-apel prin rezerviștii cer sprijinul NATO! Guvernul Ciolacu, pus la zid!
Pensionarii militari cer sprijinul Alianței Nord-Atlantice, ca să fie apreciați și remunerați la nivelul armatelor din statele membre NATO.
Rezerviștii din Constanța au lansat un „Manifest-Apel adresat reprezentanților militarilor români și ai militarilor armatelor NATO, staționați în România la baza militară Mihail Kogălniceanu, conducerii MapN și reprezentanților ambasadei SUA din România”, care poate fi citit AICI.
Demers fără precedent! Manifestul-apel prin rezerviștii cer sprijinul NATO! Guvernul Ciolacu, pus la zid!
Militarii nu cer privilegii, ci doar respect și echitate, se arată în manifestul citat.
Rezerviștii susțin că modul în care sunt tratați pensionarii militari de autoritățile din țara noastră este unic în cadrul armatelor NATO.
Drept urmare, aceștia solicită sprijinul NATO, „pentru a schimba această realitate”.
Astfel, pensionarii militari fac apel la militarii activi, precum și la cei ai trupelor NATO care se află în țara noastră, pentru a le susține demersul.
„Doar prin solidaritate și susținere reciprocă putem asigura un sistem militar puternic, dar și echitabil, în care toți militarii, în activitate, în rezervă sau în retragere, să fie tratați cu demnitate și respectul cuvenit. În spiritul unității și dreptății, Un rezervist militar, persecutat și discriminat”, se precizează în manifestul citat.
Pe Ciolacu îl trec fiorii în prag de alegeri! Polițiștii anunță oficial că intră horă alături de militari! E dezastru pentru candidatul PSD la prezidențiale
Cel mai numeros sindicat din Ministerul Afacerilor Interne (MAI), ce numără circa 40.000 de membri, a anunțat că se li alătură militarilor.
Pe 25 octombrie, de Ziua Armatei României, rezerviștii militari pregătesc un mega-protest împotriva premierului Marcel Ciolacu și a Executivului.
Sindicatul Național al Polițiștilor și Personalului Contractual (SNPPC) din MAI va participa la protest, potrivit unui comunicat de presă.
„În ultima perioadă, pe fondul jocului politicianist de ,,ping-pong” cu proiectele legislative de modificare a regimului pensiilor militare de stat, nemulțumirile justificate ale cadrelor militare în rezervă și în retragere s-au accentuat, fapt pentru care structurile asociative ale rezerviștilor din SAOPSN au decis organizarea unor manifestații de stradă, în data de 25 octombrie a.c., de Ziua Armatei, acțiuni pe care le susținem și în care ne vom implica activ, la nivel central și teritorial.
SNPPC reiterează ideea că drepturile pensionarilor militari, dar și ale polițiștilor și personalului contractual, nu trebuie confiscate politic, iar amânarea sine die a unei soluții legislative, care să reglementeze just și predictibil drepturile rezerviștilor – parte a Forțelor Armate, alături de cadrele militare active și de voluntarii militari –, va conduce din nefericire la acutizarea problemei”, a precizat SNPPC.
Sindicaliștii din Poliția Română susțin că pensionarii militari au fost din nou victima indiferenței decidenților politici.
„Avem în vedere și faptul că, după modificarea din trim. IV/2023 a Legii nr. 223/2015 și, în special, după adoptarea, în acest an, a actului normativ prin care a fost majorat DOAR cuantumul soldei/salariului gradului militar/profesional al personalului în activitate, pensionarii militari au fost din nou victima indiferenței decidenților politici.
Reamintim faptul că, pentru repararea acestor discriminări și inechități, SNPPC s-a adresat oficial, în mai multe rânduri, atât Guvernului și Parlamentului, cât și Comisiilor pentru apărare ale Senatului și Camerei Deputaților, solicitând promovarea unui amendament pentru completarea și modificarea Legii nr. 223/2015 privind pensiile militare de stat, amendament prin care gradul militar/profesional al cadrelor în rezervă și în retragere să fie actualizat permanent, în raport cu cuantumul cadrelor militare și al polițiștilor în activitate (nu am susținut din start amendamentul care făcea referire la actualizarea gradului rezerviștilor, prin modificarea Statului cadrelor militare, pentru că acesta nu întrunea condițiile de principiu privind constituționalitatea unei astfel de abordări a situației în cauză).
Drept urmare, informăm public că, în contextul menținerii acestor inechități legislative, SNPPC (organizație în rândurile căreia se regăsesc polițiști din toate etapele carierei profesionale, inclusiv polițiști care se apropie sau au îndeplinit vârsta și condițiile de pensionare, dar și pensionari militari proveniți din MAI) a luat hotărârea de a se implica activ în manifestările de protest din data de 25 octombrie a.c., inclusiv prin colaborare cu structurile asociative ale pensionarilor militari din SAOPSN.
În perioada imediat următoare, vom transmite organizațiilor noastre teritoriale detalii privind modalitățile concrete de acțiune, la nivel central și local, în vederea unei mobilizări sindicale considerabile, prin care dorim să atragem atenția Executivului și Legislativului asupra implicațiilor nefaste ale tergiversării eliminării discriminărilor și inechităților din actualul regim al pensiilor militare de stat”, au transmis sindicaliștii din Poliția Română.

