Uluitor! Polițiștii din Capitală, prădați de o tânără de doar 22 de ani
Polițiștii din Capitală au fost furați, în mod incredibil, de o tânără în vârstă de doar 22 de ani.
La 10 octombrie, tânăra a fost sancționată contravențional de agenții de la Brigada Rutieră a Bucureștiului.
Potrivit unui comunicat al Direcției Generale de Poliție a Municipiului București, tânăra a sustras o imprimantă din dotarea polițiștilor.
„Ieri, 16 octombrie 2024, polițiști din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București – Secția 8 Poliție au pus în executare două mandate de percheziție domiciliară, în Municipiul Bucureşti și județul Argeș, într-un dosar penal privind săvârșirea infracțiunii de furt.
În fapt, la data de 10 octombrie 2024, poliţiştii Capitalei din cadrul Brigăzii Rutiere s-au sesizat din oficiu, cu privire la faptul că, în jurul orei 12.30, o tânără în vârstă de 22 de ani a sustras un bun mobil, aparținând unui echipaj de poliție, pe o stradă din Sectorul 2.
La data menționată, la scurt timp după ce a fost sancționată contravențional, tânăra a sustras o imprimantă din dotarea polițiștilor, căzută de pe plafonul autospecialei pe partea carosabilă, punându-i pe polițiști în imposibiltatea de a intra în posesia bunului respectiv, atunci când aceștia s-au întors la locul evenimentului”, a comunicat Poliția Capitalei.
Tânăra a fost reținută pentru 24 de ore
Fata de 22 de ani a fost condusă la audieri, iar ulterior a fost reținută pentru 24 de ore.
„Prejudiciul cauzat fiind estimat la aproximativ 2.750 de lei.
Cercetările au fost preluate de către polițiști din cadrul Secției 8 Poliție.
În acest context, astăzi, 16 octombrie 2024, polițiști din cadrul subunității au pus în aplicare două mandate de percheziție domiciliară în Municipiul București și în județul Argeș, bunul în cauză nefiind identificat.
Tânăra bănuită de comiterea infracțiunii a fost depistată și condusă la audieri.
În baza probatoriului administrat, cea în cauză a fost reținută pentru 24 de ore, urmând ca mâine să fie prezentată magistraților cu propunere legală.
Cercetările sunt continuate de către polițiști din cadrul Secției 8 Poliție, sub supravegherea Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 2, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de furt.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul Serviciului pentru Acțiuni Speciale din cadrul Poliției Capitalei”, a precizat Poliția.
Polițiștii de la Brigada Rutieră sunt acum verificați
Structura de Control Intern a început verificarea polițiștilor, la ordinul conducerii Poliției Capitalei.
„Menționăm faptul că, în cazul polițiștilor din cadrul Brigăzii Rutiere prezenți la evenimentul din data de 10 octombrie a.c., conducerea Poliției Capitalei a dispus verificări interne, prin intermediul structurii de control intern”, au mai menționat polițiștii.

