Site icon AnchetaZilei.ro

Informaţii de ultimă oră! SRI clarifică situația Elenei Lasconi

Sursa foto: digi24.ro

Informaţii de ultimă oră! Serviciul Român de Informaţii (SRI) clarifică situația Elenei Lasconi, candidat la prezidențiale. 

Ne puteți urmări și pe Google News

Într-un răspuns oferit pentru echipa „Culisele Statului Paralel”, de la Realitatea Plus, SRI a infirmat faptul că Elena Valerica Lasconi a colaborat cu instituția.

În contextul în care în spațiul public a apărut informația că Lasconi a lucrat cu fostul șef SRI, Radu Timofte, și că a obținut un apartament în București, cu ajutorul Serviciului, Biroul de Presă a lămurit acest aspect.

Răspunsul oferit de SRI, în cazul Lasconi, pentru Realitatea Plus:

Vă comunicăm că doamna Elena Valerica Lasconi nu a avut calitatea de angajat şi nu a colaborat cu Serviciul Român de Informaţii şi, pe cale de consecință, nu a beneficiat de niciun imobil din fondul locativ al instituției noastre.

Totodată, precizăm că Serviciul nu are legătură cu modalitatea de obținere de către persoana sus-menționată a dreptului de proprietate ori suma de achiziție a bunului imobil la care faceți referire”.

De altfel, și Lasconi a infirmat că a colaborat cu Serviciul Român de Informaţii.

Mai mult, ea a dezvăluit că a fost vorba despre o altă colegă de la PRO TV.

Nu am lucrat niciodată și nu lucrez și nu am colaborat niciodată cu SRI. Nu i-am luat nici măcar un interviu, nu l-am cunoscut pe Radu Timofte.

Pe vremea aceea, dacă vă aduceți aminte când a apărut PRO TV, cam toate prezentatoarele și corespondentele care apăreau la TV aveau cam aceeași freză. Multe blonde, multe dintre noi eram vopsite blonde, dar asta nu înseamnă că toate blondele sunt consilierele domnului Timofte.

Am avut o colegă care știam că se duce ca purtător de cuvânt acolo. O chema Carmen Tănăsescu, a fost șefa Secției de eveniment de la PRO TV și știam că s-a dus purtător de cuvânt”, a declarat, pentru Gândul, Elena Lasconi.

Exit mobile version