Site icon AnchetaZilei.ro

Șeful Poliției Române, chestorul Benone Matei, anunță că IPJ Sibiu a intrat sub lupă, după ce un luptător de la SAS a bătut un om într-o benzinărie

Sursa foto: Aktual24.ro

Chestorul-șef de poliție Benone Marian Matei, inspectorul general al Poliției Române, a anunțat că întreaga conducere a Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu este acum anchetată, pentru modul în care a gestionat incidentul din Cisnădie.

La 1 septembrie 2024, un tânăr a fost agresat de un polițist din cadrul Serviciului de Acțiuni Speciale al IPJ Sibiu.

Ne puteți urmări și pe Google News

Ulterior, polițistul de la SAS a fost reținut.

Citește și

Un polițist de la SICE, săltat pentru șpagă/SURSE: E fostul ginere al fostului șef din Poliție

Benone Matei a declarat că nimeni nu este mai presus de lege și că Poliția Română se delimitează de orice comportamente ilegale.

Drept pentru care, în calitate de inspector general al Poliției Române, am dispus unei echipe de control, formată din specialiști ai Inspectoratului General al Poliției Române, să efectueze verificări temeinice, cu privire la modalitatea de gestionare a evenimentului.

De asemenea, le-am solicitat să efectueze verificări și din punct de vedere al managementului instituției, inclusiv în ceea ce privește perioada anterioară incidentului, a precizat el.

Declarația șefului IGPR:

„În seara de 1 septembrie 2024, la nivelul Inspectoratului de Poliție Județean Sibiu, s-a înregistrat o sesizare, prin care un tânăr a reclamat faptul că, la aceeași dată, în Cisnădie, ar fi fost agresat de către șoferul unei autoutilitare.

Imediat, s-au demarat cercetări, din care a rezultat că persoana bănuită de comiterea faptelor este un lucrător din cadrul I.P.J. Sibiu, aflat în timpul liber la momentul săvârșirii faptelor, motiv pentru s-a întocmit un dosar penal.

Precizez foarte clar că absolut nimeni nu este mai presus de lege! Ulterior, ancheta penală a fost preluată de un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sibiu, iar agresorul a fost reținut și, totodată, acesta a fost suspendat din funcție.

Poliția Română se delimitează ferm de orice comportamente ilegale, care aduc atingere Statutului polițistului și avem toleranță zero față de orice derapaj. Munca celor mulți și eforturile tuturor polițiștilor nu trebuie să fie umbrite de un astfel de comportament.

Drept pentru care, în calitate de inspector general al Poliției Române, am dispus unei echipe de control, formată din specialiști ai Inspectoratului General al Poliției Române, să efectueze verificări temeinice, cu privire la modalitatea de gestionare a evenimentului.

De asemenea, le-am solicitat să efectueze verificări și din punct de vedere al managementului instituției, inclusiv în ceea ce privește perioada anterioară incidentului. Pot să vă confirm în acest moment, că echipa a ajuns deja la Inspectoratul de Poliție Județean Sibiu și a demarat verificările. Rezultatul acestora va fi adus la cunoștința opiniei publice, conform principiului transparenței instituționale.

Susținem toate activitățile specifice procedurilor penale și avem ca deziderat funcționarea sistemului doar cu polițiști integri și profesioniști!”.

Exit mobile version