Site icon AnchetaZilei.ro

Proaspăt înscrisă în USR, Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, susține că neimpozitarea pensiilor cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei este o greșeală

Sursa foto: Stirileprotv

Proaspăt înscrisă în USR, Violeta Alexandru, fost ministru al Muncii, susține că neimpozitarea pensiilor cuprinse între 2.000 și 3.000 de lei este o greșeală.

Citește și Se elimină pentru pensionari, din octombrie! Simona Bucura-Oprescu se laudă cu proiectul fostului ministru PNL al Muncii, Raluca Turcan

Camera Deputaților a votat astăzi ca pensiile între 2.000 și 3.000 de lei să nu mai fie impozitate, inițiativa aparținând PNL și Ralucăi Turcan, fost ministru al Muncii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Violeta Alexandru, fost ministru liberal al Muncii, este de părere că această scutire de impozit este o greșeală și că nu există nicio rațiune pentru a face o astfel de mutare, alta decât un calcul pur electoral.

Citește și Încă o categorie nemulțumită de marea recalcularea pensiilor! S-a dat zvon pe grupurile de pensionari militari: Mesajul circulă pe grupurile interne!

Soluția corectă, spune fostul ministru al Muncii, acum în USR, este fie să impozităm toate pensiile, fie să nu impozităm niciuna.

Iată ce spune Violeta Alexandru:

„La ce prețuri sunt și la cât de grea e viața astăzi, este de înțeles de ce decizia privind scutirea de impozit a pensiilor peste 3000 de ron (în loc de 2000) este o veste bună. Se impozitează partea ce depășește 3000 ron.

Eu cred că este o greșeală această decizie.

Prin aceasta se creează noi NEDREPTĂȚI. Cei scutiți de impozit ajung la o pensie apropiată de cei care au peste 3000 și sunt impozitați, deci au pensia diminuată”.

Conform Violetei Alexandru, dacă ar fi să ne raportăm la coșul zilnic, ar fi corect ca pragul de neimpozitare a pensiilor să fie de 3.500 de lei.

„Nu există nicio rațiune (alta decât calculul electoral) pentru care s-a sărit acum de la 2000 la 3000. De ce nu la 3500? Dacă te uiți la coșul zilnic ai zice că ar fi corect pe la 3500 dar sper că sunteți de acord cu mine că nu putem plusa când în jos, când în sus.

Nu așa se fac lucrurile corect și această țopăială ne arată un mod de a se face politică care nu e deloc serios.

Soluția corectă este să alegem: fie toate impozitate, fie niciuna. Dacă vrem să facem lucrurile corect în România. Ei clar nu vor”, a mai spus ea.

Exit mobile version