Site icon AnchetaZilei.ro

Semne că mult așteptata majorare a pensiilor, în luna septembrie, ar putea fi întârziată! Data la care se măresc pensiile

Sursa foto: Stirileprotv.ro

Președintele Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP), Daniel Baciu, a dat o serie de explicații, dat că fiind că deciziile de majorare a pensiilor întârzie.

Șeful Casei de Pensii susține că acest lucru ține de „bucătăria internă” a instituției, precum și de cea a Ministerului Muncii.

Ne puteți urmări și pe Google News

Totuși, Baciu a subliniat, la Realitatea PLUS, că pensionarii își vor primi pensiile majorate la timp.

Președintele Casei de Pensii: „Noi trebuie ca, odată cu data de 1 septembrie, pensionarii să își primească drepturile legitime în urma procesului de recalculare”

„Nu s-a întâmplat absolut nimic. Noi trebuie ca, odată cu data de 1 septembrie, pensionarii să își primească drepturile legitime în urma procesului de recalculare.

Această bucătărie internă este un lucru care ne privește pe noi, salariații Casei Naționale de Pensii și colegii de la Ministerul Muncii.

Nu suntem în absolut nicio întârziere, știm exact ce avem de făcut, astfel încât în septembrie oamenii să își primească drepturile”, a spus șeful CNPP.

Daniel Baciu: „După această recalculare, în jur de peste 70% din pensionari vor avea majorări ale pensiilor”

Președintele Casei Naționale de Pensii a afirmat, la Realitatea PLUS, că aproximativ 70% dintre pensionari vor beneficia de majorări ale pensiilor.

„Se știe foarte clar că anul acesta, am spus-o de fiecare dată, avem două majorări ale pensiilor. Am avut o majorare la 1 ianuarie, când valoarea punctului de pensie s-a majorat cu 13,8%, ajungând la 2.032 de lei, și mai avem cea de-a doua majorare în luna septembrie, unde vorbim de recalcularea tuturor celor aproximativ 5 milioane de dosare aflate în plată în sistemul public care, după această recalculare, în jur de peste 70% din pensionari vor avea majorări ale pensiilor.

Deci, cu 1 septembrie, am făcut pași importanți, suntem în linie dreaptă, oamenii vor primi aceste drepturi bănești cuvenite în urma noii formule de calcul prevăzute de noua lege a pensiilor, vorbim de Legea 360/2023. Știm exact ce avem de făcut, suntem în grafic cu totul, chiar voiam să vă spun că, începând de luna aceasta, începem deja să tipărim deciziile de pensii recalculate.

Se lucrează la Casa Națională de Pensii astfel încât aceste decizii să ajungă în timp util către pensionari, și cu prima zi lucrătoare din luna septembrie oamenii să își primească drepturile legitime în urma acestui proces de recalculare”, a explicat Daniel Baciu la Realitatea.net.

Se pregătește o schimbare importantă privind dreptul la pensie!

Se pregătește o schimbare importantă în domeniul pensiilor, transmite Ministerul Muncii și Solidarității Sociale (MMSS).

Guvernul României a aprobat modalitatea de aplicare a Acordului în domeniul securității sociale, încheiat cu Statele Unite ale Americii, document care reglementează recunoașterea reciprocă a perioadelor de asigurare și a dreptului la pensie în cele două țări, conform MMSS.

Ne puteți urmări și pe Google News

Practic, se va recunoaște dreptul la pensie pentru românii care lucrează în Statele Unite ale Americii.

Ce înseamnă asta pentru români?

„Pentru România, Acordul se aplică legilor care reglementează pensiile şi ajutoarele pentru deces din sistemul public de pensii, precum și legilor care reglementează contribuțiile de asigurări sociale de sănătate.

Astfel, va fi posibilă valorificarea perioadelor lucrate atât în România, cât şi în SUA, în vederea deschiderii dreptului de pensie pe principiul totalizării, cu acordarea proporțională a pensiei de către fiecare stat, în funcție de perioadele de asigurare realizate în sistemul propriu.

Un alt aspect important se referă la exportul pensiilor, respectiv la facilitarea mobilității pensionarilor din cele două state pe teritoriul celuilalt stat și a menținerii accesului lor la drepturile de pensie aflate în plată.

În ceea ce privește lucrătorii detașați, aceștia vor fi reciproc exceptați de la plata contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate din sistemul național al statului unde sunt detașați.

Aranjamentul administrativ și Acordul vor intra în vigoare la aceeași dată, respectiv în prima zi a celei de-a patra luni de la data ultimei note prin care statele își notifică reciproc, prin canale diplomatice, îndeplinirea procedurilor interne necesare pentru intrarea în vigoare, şi vor avea aceeași perioadă de valabilitate”, precizează Ministerul Muncii.

Citește și De astăzi, începe! Cine sunt pensionarii care primesc bani în plus, pe lângă pensie, în luna iunie 2024

Please follow and like us:
Exit mobile version