Grupul grec PPC a preluat, în toamna anului 2023, companiile Enel din țara noastră. În acest context, PPC le-a transmis un mesaj clienților Enel, intrați acum în portofoliul său.
Astfel, PPC a informat astăzi că site-ul enel.ro și aplicația MyEnel vor deveni indisponibile începând de mâine, 9 aprilie.
Astfel, miercuri, 10 aprilie, clienții sunt invitați pe site-ul www.ppcenergy.ro. De asemenea, acestora le va fi pusă la dispoziție o nouă aplicație: myPPC.
Datele tale de logare rămân neschimbate, a explicat PPC.
Mesajul transmis de PPC:
„Bun găsit,
După cum știi deja, companiile Enel din România sunt acum parte a PPC, lider în domeniul energiei în Europa de Sud-Est. Ca urmare a acestei modificări de acționariat, trecem printr-o perioadă de schimbare, în care vom renunța treptat la numele Enel.
Pentru că lucrăm la noile versiuni de site și aplicație mobilă PPC, te anunțăm că site-ul enel.ro și aplicația MyEnel devin indisponibile începând cu data de 9 aprilie.
Din 10 aprilie te așteptăm pe www.ppcenergy.ro. În plus, aplicația va fi disponibilă sub numele myPPC, iar datele tale de logare rămân neschimbate. Începând cu 10 aprilie, vei putea accesa noua aplicație web myPPC la adresa myppc.ppcenergy.ro, iar dacă ești utilizator de sisteme de operare Android și iOS, vei putea descărca noua aplicație myPPC în zilele următoare.
Îți reamintim că, în curând, mesajele pe care le vei primi din partea noastră vor avea ca expeditor @ppcgroup.com. De aceea, îți recomandăm să verifici din când în când și în folderul de tip spam și să salvezi noua noastră adresă de e-mail în agenda ta electronică.
Mulțumim că ești alături de noi,
Echipa PPC”.
În octombrie 2023, PPC a anunțat finalizarea tranzacției cu Enel
Într-un comunicat de presă emis la 25 octombrie 2023, PPC a anunțat finalizarea tranzacției prin care a achiziționat participațiile deținute de către Grupul Enel în România, încheind cu succes prima sa extindere majoră pe piața externă.
Astfel, PPC a finalizat achiziția tuturor participațiilor deținute de Enel S.p.A. („Enel”) și filialele sale din România, ca urmare a îndeplinirii anumitor condiții uzuale pentru acest tip de tranzacții, prevăzute în contractul de vânzare semnat în data de 9 martie 2023.
PPC a plătit aproximativ 1,240 miliarde de euro, echivalentul unei valori a companiilor de aproximativ 1,900 miliarde de euro (100% din acțiuni).
Ca urmare a finalizării achiziției operațiunilor Enel din România, Grupul PPC ajunge la aproape 9 milioane de clienți, iar capacitatea sa totală instalată de producție de energie din surse regenerabile (energie hidroelectrică, eoliană, fotovoltaică etc.) crește la aproximativ 4,4 GW. Baza reglementată a activelor din sectorul de distribuție se majorează cu 40%. În plus, întreaga producție de energie electrică a Enel din România provine din surse regenerabile, ceea ce crește ponderea de „EBITDA verde” în EBITDA totală a PPC și îmbunătățește indicatorii ESG relevanți.
PPC este cel mai mare producător și furnizor de energie electrică din Grecia, cu aproximativ 5,6 milioane de clienți. În plus, PPC deține o participație de 51% în Hellenic Electricity Distribution Network Operator S.A., care este unicul proprietar și operator al rețelei de distribuție a energiei electrice. De mai bine de 70 de ani, PPC este lider al industriei energetice din Grecia, contribuind semnificativ la procesul de electrificare a țării. Cu o capitalizare de piață de aproximativ 3,5 miliarde de euro în 25.10.2023, PPC este listată public, iar acțiunile sale sunt tranzacționate pe piața principală a Bursei din Atena.