Site icon AnchetaZilei.ro

De ce nu au fost ele acceptate de UE, SMR-urile Gen-4? – Analiză Dumitru Chisăliță, președintele AEI

Sursa foto: Facebook

Comisia Europeană nu a dorit să includă tehnologiile de generația a patra a SMR în Alianța privind reactoarele modulare mici, motivând că dacă ar face aceasta ar putea deveni o „organizație de cercetare și dezvoltare”. Apreciez că această poziție este mai degrabă una de lobby pentru anumite firme decât o direcție politică corectă. 

Reactoarele de generația 4 sunt reactoare avansate care au caracteristici de siguranță inerente și un grad ridicat de siguranță pasivă. Nu folosesc apa ca lichid de răcire, ci un alt tip de substanta (sarea topită) și utilizează un tip avansat de combustibil. Datorită caracteristicilor lor de siguranță, sunt mai puțin complexe și necesită mai puține componente. Reactoarele de acest tip au o putere mai mică de 300 MW și sunt de natură modulară. 

Reactoarele modulare mici (SMR) au componentele și sistemele fabricate și asamblate din fabrică. Sunt proiectate cu caracteristici de siguranță ridicate, fiind în același timp portabile, scalabile și mai atractive din punct de vedere economic, decât Centralele Nucleare. De asemenea se pot utiliza pentru aplicații în rețea și locații izolate și pot funcționa cu diverse sisteme intermitente de generare a energiei regenerabile.

Modelele de generația a IV-a, sunt considerate ca având o eficiență considerabil mai mare pentru producția de energie decarbonizată și cogenerarea de căldură față de celelalte generații.

SMR de generația a III-a utilizează apă sub presiune ca agent de răcire, în timp ce modelele propuse de generația a IV-a SMR pot folosi diferite surse de răcire, cum ar fi heliu, sare topită sau metal topit (sodiu, plumb). Acest lucru permite generației a IV-a SMR să funcționeze la temperaturi mai ridicate fără a fi nevoie de vase de reținere presurizate semnificativ, ceea ce îmbunătățește foarte mult siguranța inerentă a acestor sisteme de reactoare avansate.

SMR-urile bazate pe tehnologia din Generația III+ pot furniza în mod obișnuit căldură de proces la temperaturi de aproximativ 320°C, în timp ce diverse modele de Generația IV urmăresc să furnizeze căldură industrială de până la 950°C.

Producția de căldură de proces la temperatură înaltă permite ca reactoarele de generație a IV-a să fie utilizate mai eficient dincolo de producția tipică de electricitate cu emisii scăzute.

Reactoarele de generația IV au obiectivul suplimentar de a decarboniza industriile non-electrice cu emisii intense, cum ar fi producția chimică, producția de ciment/var și fabricarea de metale primare. Ele sunt, de asemenea, proiectate pentru a produce hidrogen verde prin electroliză la temperatură înaltă, care apoi poate fi utilizat direct în industria transporturilor sau pentru producerea de combustibili sintetici și amoniac.

O serie de companii lucrează în prezent la dezvoltarea sistemelor SMR de generația a IV-a, care se așteaptă să fie implementate într-un deceniu:

Dumitru Chisăliță

Președinte

 

Exit mobile version