INTERVIU cu Petre Mihai Băcanu, ziaristul bătut cu bestialitate de Securitatea lui Ceaușescu: ‘Era o fiară! Judecătorii din cazul Ursu ar trebui să meargă într-o reciclare la CNSAS’

Luni, 11 decembrie 2023, în ziua în care Petre Mihai Băcanu a împlinit vârsta de 79 de ani, am realizat un interviu cu celebrul jurnalist care s-a opus regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu.Arestat pe 24 ianuarie 1989, după ce a scos un ziar clandestin, el  a fost eliberat din beciurile Securității la 22 decembrie 1989, după fuga dictatorului comunist. Băcanu nu i-a uitat nici azi pe torționarii săi.Petre Mihai Băcanu mi-a declarat că Marin Pîrvulescu, unul dintre ofițerii de Securitate de la Direcția a VI-a acuzați de uciderea inginerului Gheorghe Ursu, era „o fiară”.Totodată, el mi-a subliniat că i-ar trimite pe judecătorii de la Înalta Curte de Casație și Justiție, care au decis achitarea foștilor securiști acuzați de uciderea inginerului Gheorghe Ursu, Marin Pîrvulescu și Vasile Hodiș, „într-o reciclare la CNSAS, să citească dosarele de acolo, să vadă câți oameni au fost chinuiți” de Securitate.

INTERVIU Petre Mihai Băcanu, ziaristul bătut cu bestialitate de Securitatea lui Ceaușescu: ‘Era o fiară! Judecătorii din cazul Ursu ar trebui să meargă într-o reciclare la CNSAS’

Eugen Dinu: Domnule Petre Mihai Băcanu, când ați decis că e momentul să scoateți un ziar clandestin pe vremea comunismului? Ce v-a determinat, există vreo conexiune cu Revolta de la Brașov, din anul 1987?Petre Mihai Băcanu: Categoric, am apreciat Revolta de la Brașov, știam multe amănunte. Să știți că și pe vremea aceea ziariștii puteau afla destul de multe. Nu puteau să scrie, dar mai aflau una-alta. Regimul nu reușea să ascundă chiar tot. Pe mine mă impresionase cel mai mult Revolta minerilor de la Motru. Ei lucrau cu niște lopeți mari, care se numeau „Inima lui Stalin”. Și pe „Inima lui Stalin” au scris „Jos Ceaușescu”. Mi s-a părut un curaj nemaipomenit. Bine, regimul a lichidat încă din fașă, chiar nu s-a știut de Revolta de la Motru, dar minerii au avut un curaj fantastic acolo.Dar, categoric, în momentul în care s-au umplut magazinele cu alimente și cu pâine a fost simplu să stingă revolta și pe urmă să-i aresteze pe rând, cum au procedat și la Brașov.

„Mi-am zis că, dacă o poetă delicată ca Blandiana are curajul să se lupte cu un monstru, noi, bărbații, suntem niște cârpe”

Dar ce m-a determinat pe mine mai direct, așa, a fost atitudinea Anei Blandiana. Și mi-am zis că, dacă o poetă delicată ca Blandiana are curajul să se lupte cu un monstru, noi, bărbații, suntem niște cârpe. Și așa mi-a încolțit ideea unei organizații pe care am pus-o la cale. Am început să vorbesc cu unul, cu altul, dar între timp mi-am dat seama că e nevoie de un mijloc de a coagula în jurul acestei organizații care se numea „R”  pentru reconstrucție, redresare, redeșteptare. Și așa mi-a venit ideea unui ziar clandestin, mic, care să fie făcut de profesioniști, cu specific de ziar, cu tot ce presupunea tipărirea unui ziar. Asta a fost la sfârșitul anului 1987 și am cam început noi la începutul lui ’88. Și, bineînțeles, puteam să scot singur un asemenea ziar, dar am vrut să mă și verific într-un fel, dacă nu cumva am eu vreo idee năstrușnică. Așa i-am acroșat pe colegii mei: Uncu, Creangă, Maier.

„Ne-a turnat un doctor din Pitești”

E.D.: Ați reușit să scoateți niciun ziar sau acțiunea a fost lichidată încă din fașă de Securitate?Petre Mihai Băcanu: Am reușit să tipărim cam vreo 400 de exemplare. Din lipsa literelor, a fost o întreagă poveste cu metoda de tipărire. La un moment dat, Alexandru Chivoiu, maestrul tipograf, mi-a zis că nu mai poate să scoată literele și am încercat o altă formulă, una mai modernă, pe computer. Dar Maier și-a dat seama că toate imprimantele din România erau înregistrate la Securitate. Prin defectele pe care le aveau se putea detecta ce imprimantă s-a folosit. Dar ne pregăteam pentru fel de fel de variante. După un timp, Chivoiu mi-a zis că s-ar putea să găsească o soluție. Și așa am ajuns la metoda cu literele tipografice.E.D.: Aș dori să facem un arc peste timp și să vorbim despre ziua în care ați fost arestat de Securitate. Ce făceați la momentul respectiv?Petre Mihai Băcanu: La un moment dat, Uncu mi-a spus că a simțit că e urmărit de un tip în troleibuz, când se ducea acasă. Pe noi ne-a turnat un doctor de la Pitești. Ajunsesem în faza în care căutam persoane care să distribuie ziarul și așa am apelat la doctorul de la Pitești, fără să stau să mă gândesc mai mult, pentru că el fusese condamnat pentru chiuretaje și ar fi fost posibil să fie racolat, ceea ce s-a și întâmplat. 

„La miezul nopții au venit și m-au arestat”

Și Uncu mi-a zis a doua zi, când m-am întâlnit cu el la redacție, că s-a simțit urmărit. Și atunci – Creangă era plecat – am hotărât să ne mutăm din acel apartament. Și mi-am dat seama, în timp ce căram la mașină mica noastră tipografie, mi-am dat seama că mișuna de Securitate în jurul acelui bloc. Și m-au urmărit până acasă în Pajura și la miezul nopții au venit și m-au arestat.E.D.: Nu ați încercat, cumva, să plecați, dacă ați văzut că sunteți urmărit?Petre Mihai Băcanu: Unde să pleci? (n.r. – râde) N-aveai unde să pleci. Culmea este că aș fi putut într-un fel să scap, dar ei aveau tot, ne urmăriseră. Doctorul a povestit despre mine. Doctorul insista să-i dau o formă a ziarului, ca să o dea și el la alții. Dar nu i-am dat, numai i-am spus despre ce este vorba. Și pe urmă au început să ne urmărească și au văzut unde aveam tipografia. N-aveam unde să fugim.E.D.: Iar atunci, seara, noaptea, au intrat peste dumneavoastră și v-au dus la sediul Securității?Petre Mihai Băcanu: Păi, vă dați seama, într-un apartament de 55 de metri pătrați, au intrat vreo 15 securiști. Pe băiat l-au luat și l-au trântit în pat. Au început cu perchezițiile. În urma mea au desfăcut și parchetul. N-au găsit mare lucru. Au găsit numai o… Aveam o relație mai specială cu profesorul Jovin, care a fost „Telefonistul Unirii”. A fost o perioadă mai laxă – 65 de ani de la Unire. Și atunci s-a mai scris câte ceva despre corifeii Unirii. Și eu știam de subiectul ăsta, cu Jovin, care, fiind student la Budapesta, a venit repede la București și s-a înrolat în Comitetul Național Român, la Arad. Și am făcut niște reportaje care erau altceva în peisajul de atunci.

Medicul lui Maniu era înjosit de Securitate, deși ajunsese la 90 de ani

Numai că Jovin a fost și medicul lui Maniu. A făcut și el, săracul, vreo 5 ani de închisoare. Și era permanent urmărit de Securitate. Iar eu aveam acasă o propunere pentru o carte cu Jovin, către editura Eminescu. Și viitorul meu anchetor a zis: „Uite, avea un contract cu Jovin!”. Și pe urmă am aflat că pe săracul Jovin, la 90 de ani, încă-l mai chemau și-l înjoseau la Securitate. Deci, acasă n-au găsit, pentru că eu aveam la mine niște copii de pe pagina a doua și le-am pus în hol, sub o casetă, la cuier. Culmea este că, deși au controlat peste tot, acolo nu le-a venit ideea să ridice caseta. Și soția mea, când a făcut curat, a dat peste hârtiile alea și abia atunci ea și-a dat seama pentru ce am fost arestat.E.D.: Cum a decurs prima zi de anchetă? V-au lovit, presupun, extrem de brutal.Petre Mihai Băcanu: Nu, nu atunci. De fapt, nu era prima zi, era o zi lungă, pentru că aveau metoda unei anchete de 72 de ore. Te lăsa un anchetator, te luau alți doi, te lăsau ăia, mai venea încă unul. Ei își făceau turele, iar pe tine te țineau, tot repetau întrebările, ca să vadă unde greșești, unde nu mai ești coerent. E un calvar să nu dormi 72 de ore. 

„Nu toți loveau. Aveau bătăuși de profesie, cum e acest Pîrvulescu din dosarul Ursu. Ăsta era o fiară!”

Și nu toți loveau. Aveau bătăuși de profesie, cum e acest Pîrvulescu din dosarul Ursu. Ăsta era o fiară! E.D.: Referitor la dosarul Ursu, și Hodiș (n.r. – celălalt securist acuzat de uciderea ingerului Gheorghe Ursu) v-a lovit pe dumneavoastră sau doar Pîrvulescu?Petre Mihai Băcanu: Hodiș numai m-a îmbrâncit o dată, dar nu a lovit în sensul de bătaie stil Securitate. Deci, pe mine m-a „tratat” Pîrvulescu. În timpul anchetei, dacă unul dintre noi declara ceva, eu îmi dădeam seama. Dacă ei veneau cu o chestie nouă, îmi dădeam seama că unul dintre noi a spus ceva. Și pe urmă ei încercau să afle și luau varianta care le convenea, varianta cea mai bună. Și până nu aliniau declarațiile într-un singur fel, nu se lăsau. Te obligau să scrii ceea ce voiau ei, ceea ce le convenea.Noi ne întâlneam adesea la coadă la benzină. Era o coadă la benzină care înfășura Casa Scânteii, până la benzinăria de la Băneasa. Și în mașină puneam la punct toate detaliile pe care le aveam pentru ziar. Și, la un  moment dat, unul dintre noi, mi se pare că Creangă, a întrebat: Bine-bine, dar cum alertăm străinătatea? Știam și noi că, dacă s-ar fi aflat despre acțiunea noastră, am fi avut oarecare protecție. Și fiecare a spus: „Domne, eu cunosc la o ambasadă” sau „Eu știu pe cineva care are pe cineva în străinătate”. La un moment dat, Uncu a zis: „Domne, dar ar trebui să alertăm și țările socialiste”. Eu mi-am amintit că un coleg, Marcanu, m-a interpelat o dată, s-a întâlnit cu corespondentul Izvestiei (n.r. – Volodin)  și dacă știe pe cineva care poate să-i furnizeze niște știri mai deosebite. Piesa sovietică se schimbase. Era perioada glasnostului și pesemne și corespondenților le cereau altceva. Și Marcanu le-a spus: „Domne, la noi, Băcanu știe, are un portofoliu de știri de soiul ăsta”. Și, într-adevăr, a venit Volodin la mine. N-aveam timp de el, i-am dat niște copii. Pe urmă a mai venit o dată, să-i mai dau, că au fost publicate. Și atunci aveam timp și am stat de vorbă, preț de vreo 15 minute cred, întrebându-l, curios fiind, despre glasnost, despre perestroika. Noi mai aveam acces la informații mai largi, mai laxe. Am discutat nu mai mult de 15 minute. Când ne-au prins ei (n.r. – Securitatea), după ce ne-au trecut prin toate serviciile secrete – Mossad-ul, CIA-ul etc. -, au zis că ar fi cazul să ne lege și de niște relații cu Moscova. Și au început să sape destul de adânc în relația asta cu Volodin. Ca un paradox, când am ieșit din închisoare, bietul Uncu ne-a arătat un dinte pe care l-a salvat într-o cusătură de la haină. L-au bătut până i-au scos dinții, pentru că el nu recunoștea poza cu Volodin. Într-adevăr, după Revoluție, când a fost invitat la Ambasada Rusă, s-a întâlnit cu adevăratul Volodin și a rămas surprins, pentru că el avea tot timpul impresia că Volodin este cu totul altul. Deci, a mâncat bătaie pe o apreciere falsă.

„Atunci s-a produs maltratarea mea de către Pîrvulescu”

E.D.: A spus și cine l-a bătut?Petre Mihai Băcanu: Da, anchetatorul lui. Nu mai știu cine era anchetatorul lui, dar se poate afla. Sau poate tot Pîrvulescu, nu mai știu. Și m-a trezit anchetatorul meu, noaptea, și m-a dus la anchetă și mi-a zis că trebuie să dau o declarație mai specială așa. Mi-am dat seama că ajunge undeva sus, că era pe o hârtie velină, mi-a zis să scriu mai mare. Aveam un stilou cu tuș negru, să scriu mai citeț. El era numai lapte și miere. Și aveam momente, la exagerări, la chestii gogonate, puneam stiloul jos și nu mai voiam să scriu. Venea dimineața, cred că era și el îngrozit că nu-i iese pasiența. Îi spuneam: „Domne, noi am recunoscut ce am făcut, dar nu putem să scriem chestii aiuristice, care n-au nicio noimă”. Și atunci mi-a venit o idee și am zis: „Bine, hai că scriu!”. Și am scris în declarație că Volodin ne-a promis o rotativă de tip Gost. Gostul era rotativa mare de la Casa Scânteii. Era o rotativă rusească. Dar rotativa asta are 400 de tone. E cât un bloc de mare. Și el se freca pe mâini, că are o recunoaștere. Cred că cineva, la CC sau unde a dus declarația mea, o fi zis: „Mă, voi sunteți niște idioți! Cum poate ăla să aducă în țară o rotativă cum e cea de la Casa Scânteii?”. După asta, după vreo trei zile, când am simțit că se apropie furtuna, atunci s-a produs maltratarea mea de către Pîrvulescu. Când am ajuns la anchetatorul meu, nu mai vedeam cu un ochi și el mai întâi a glumit, că ce-am făcut acolo jos de am ajuns în starea aia, ca și cum acolo jos era altă instituție, nu era a lor. După care, s-a năpustit și el asupra mea și mi-a spus că, dacă o dată mai fac o chestie ca aia, nu mai ies viu de acolo. Ceea ce bănuiam atunci a fost că le-a frecat cineva ridichea, pentru prostia asta.Culmea este că atunci când voiam să aduc vorba de Volodin, el zicea nu, nu, ca și cum tot episodul ăla nu a existat, ca și cum și-au pierdut vremea, câteva săptămâni, numai cu anchetarea acestui episod.

Securiștii lui Ceaușescu foloseau „metode medievale” de tortură

E.D.: Foloseau și metodele de tortură de pe vremea Securității lui Gheorghiu Dej, cum ar fi bătăile la tălpi?Petre Mihai Băcanu: Bineînțeles! Erau „Macavela”, „Rotisorul”. Am aflat după aia cum se numeau ele. După Revoluție, știindu-l eu foarte bine, am reluat cazul Samoilescu, cu șoferul de taxi care a fost ținut în închisoare, în condiții groaznice, înscenându-i-se o crimă. Era vorba de o studentă de la ASE, care a fost omorâtă și s-a dovedit că altul era criminalul.Și Tudor Stănică, care era șeful Direcției de Cercetări Penale a Miliției, mi-a trimis o scrisoare și mi-a dat și telefon, ca să-mi spună că el a fost singurul care a spus că nu este Samoilescu criminalul. Că lui nu-i rezista nimeni la tortură și că l-ar fi dus la pădure și că acolo nimeni nu rezistă.Într-adevăr, și pe mine m-au dus într-o noapte. Nu știam la ce pădure. Dar, într-adevăr, aveau locul lor, unde nu-i auzea nimeni și era un stejar, cred, care avea o cracă orizonatală. Aruncau o funie peste cracă și pe urmă te legau cu mâinile la spate și ridicau funia. Este cea mai chinuitoare tortură. Aproape că îți smulg mâinile din umeri.E.D.: Și vă scoteau din arestul Securității și vă duceau la pădure?Petre Mihai Băcanu: Da, bineînțeles! Ce, asta era o problemă pentru ei, să te scoată? Deci, aveau tot metodele astea, medievale. Erau specialiști în tortură.Când văd eu, povestea asta, acum…

„Povestea pe care o susțin judecătorii în cazul Ursu, că n-a fost Securitatea atât de rea, ca-n anii ’50, îmi vine să-i trimit pe judecătorii într-o reciclare la CNSAS, să citească dosarele de acolo”

E.D.: Cazul Ursu?Petre Mihai Băcanu: Cazul Ursu. Povestea pe care o susțin, că n-a fost Securitatea atât de rea, ca-n anii ’50, îmi vine să-i trimit pe judecătorii într-o reciclare la CNSAS, să citească dosarele de acolo. Să-i țină acolo vreun an de zile, să citească și ei dosarele de la CNSAS, să vadă câți oameni au fost chinuiți.În grupul nostru a fost și un poet de la Târgoviște, Ioan Rușeț. Eu i-am spus câte ceva, dar nu l-am implicat încă direct, pentru că era cam radical și mă gândeam să nu facă vreo prostie și să fim prinși mai devreme decât trebuia. Și i-am găsit dosarul la CNSAS și l-am studiat cu foarte multă atenție, pentru că era singurul din preajma noastră, din grupul nostru, care a murit atunci.

„Am găsit dosarul lui Rușeț, îmi dau seama că ori l-au împins la sinucidere, ori, pur și simplu, l-au împins pe casa scărilor”

E.D.: În timpul anchetelor?Petre Mihai Băcanu: Eu, când am ieșit din închisoare, am aflat că Rușeț s-a sinucis. Și am rămas puțin, așa, în cumpănă, pentru că, din câte știam eu, nu era omul care să se sinucidă, era un luptător. Era profesor de limba română la Pucioasa. Am cercetat eu, dar nu aveam de unde s-o apuc. Și m-am trezit la redacție, cu o actriță, care a emigrat în Statele Unite, Anda Onesa, pe care eu n-o știam. Auzisem că jucase în niște filme de succes. Și ea mi-a spus că a fost eleva lui Rușeț și că are informații sigure că a fost aruncat pe casa scărilor la spital. Dar n-aveam de unde… Am mai cercetat eu, când prindeam pe cineva de pe acolo, mai întrebam.Acum, când am găsit dosarul lui Rușeț, îmi dau seama că ori l-au împins la sinucidere, ori, pur și simplu, l-au împins pe casa scărilor, l-au aruncat între scări, de la etaj. Pentru că el, inițial, a fost luat în colimator pentru că copiase și distribuise celebrele poezii ale Anei Blandiana – Motanul Arpagic și celelalte. Deci, îi întocmiseră dosar, dar dosar voluminos, cu zeci de securiști implicați și, după aceea, au continuat ancheta și în cazul nostru, sugerându-i tot timpul să-și dea demisia, să plece, să se mute, să fie internat în spital. Până la urmă, l-au internat, asta fiind o metodă care s-a dovedit că era una dintre metodele clasice ale Securității, internarea la ospiciu. Și acolo era cel mai simplu să-l arunce.Din context, îți dai seama că ei îi știau toate mișcările și au acționat în așa fel încât să pară o sinucidere.Va urma.Acest interviu a fost publicat, în exclusivitate, pe Bugetul.ro, la 13 decembrie 2023