Opinie: Steaua – Villarreal, între trecut și prezent sau 2005 vs. 2016

poza-editorial-eugen-dinu

11 ani au trecut de la meciul amânat dintre Steaua și Villarreal, din cauza instalării ”Iadului alb” pe arena din Bulevardul Ghencea. Îmi amintesc de parcă a fost ieri. Aveam 17 ani și eram în clasa a XI-a. Era o zi splendidă de primăvară, cu un soare arzător, iar noi eram la vârsta la care amestecam băuturile mai ceva ca barmanii. Nimeni nu ar fi pariat că va ninge sau că meciul va fi amânat.

Ne-am urcat în mașini și ne-am îndreptat către stadion, că doar era zi de sărbătoare, jucam cu Villarreal în Cupa UEFA și aveam speranțe mari că băieții vor face un meci bun.

Dintr-odată, soarele s-a evaporat, iar niște nori cenușii au cucerit regatul cerului. A început să ningă și părea că nu se va mai opri. Dar asta nu ne interesa în acel moment. Eram alcoolizați la maximum și cântam cât puteam. Spiritul Stelei trăia prin noi, respira indiferent de starea vremii.

Zăpada se așternea în valuri, fiind de neoprit, iar serviciul de deszăpezire era constituit din oameni cu lopeți care se luptau cu nămeții. Când s-a anunțat că meciul nu se va mai disputa, nu am fost triști. Tribunele și peluzele își dăduseră în petec. Practic, partida noastră se jucase.

Joi, 29 septembrie 2016, am luat loc la masa presei, căci din toamna anului trecut m-am întors printre jurnaliști. Absentasem o perioadă, dar am revenit în horă. Se spune că, odată ce ai lucrat în presă, nu prea mai poți pleca din ea. Unii oameni te cataloghează într-un fel anume, alții se feresc de tine, ceea ce nu este chiar atât de rău. Și așa, de la un timp, am devenit cam ipohondru și mă cam irită cei din jur, nu atât ei, cât prostia lor.

Dar să revin la ideea articolului de față. Priveam joi tribunele Arenei Naționale și nu mai vedeam acei suporteri, acel spirit. Tribunele care cândva erau pline de suporteri, acum erau pustii. Atmosfera a fost tristă, chiar dacă un grup rătăcit de suporteri se făcea auzit grație ecoului și a unei singurătăți dezolante.

Prima idee care mi-a venit a fost o postare de pe Facebook, intitulată ”Cum m-am pișat pe ultrași” sau ceva de genul acesta, scrisă de unul care-și zice Kalașnikov. Individul ăsta zicea că galeriile nu contează, că și cu ultrași, și fără, Steaua va fi încurajată de suporteri, mai bine zis de cetățeni.

Ceea ce a omis fiul acesta pișăcios al lui Bivolaru e că galeriile au atracție la cetățeni. Oricărui suporter îi plac coregrafiile și torțele, îi place să înjure, să vadă acei nebuni la pielea goală, cum cântă și sar. Steaua din 2016 o bătea pe Villarreal fără probleme, dacă partida se disputa cu stadionul plin și dacă galeriile erau lângă echipă.

De fapt, asta le-a lipsit lui Reghecampf și companiei: spiritul Stelei.

Eugen Dinu

eugen.dinu@anchetazilei.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.