Opinie: Cine are de câştigat de pe urma conflictului Gigi Becali – CSA?

poza-editorial-eugen-dinu

Fotbal Club Steaua Bucureşti a rămas orfan de părinţi. Fie că ne place să recunoaştem, fie că nu, părinţii acestui club au fost Gigi Becali şi MApN până la începutul conflictului dintre cele două părţi.

Marele gânditor român Petre Ţuţea spunea, într-una dintre cuvântările sale, că e prea orgolios să recunoască faptul că omul se trage din maimuţă. Aşa şi eu, ca fost membru al galeriei steliste, din orgoliu nu pot zice că am susţinut o echipă clonată.

Nu pot şi nu vreau să recunosc că Steaua care, în anul 2006, a ajuns în semifinalele Cupei UEFA nu este continuatoarea echipei care a cucerit Cupa Campionilor Europeni la Sevilla, în 1986.

Cine este vinovatul pentru această stare conflictuală dintre Armată şi Becali? Banul. La un moment dat, Steaua Bucureşti putea fi considerat brandul numărul 1 în România. Acum, clubul Steaua şi-a pierdut părinţii şi, poate cel mai mare rău care i se putea întâmpla, a fost părăsit de suporteri.

Atât latifundiarul din Pipera, cât şi MApN cer custodia „copilului”, însă niciuna dintre părţi nu o va primi prea curând. De ce? Din cauza unor matrapazlâcuri care s-au făcut cândva şi nu trebuie dezgropate.

În tot acest timp, cine are de câştigat? Nimeni. Ambele părţi au de pierdut, dar cel mai mult suferă suporterii.

Eugen Dinu

eugen.dinu@anchetazilei.ro

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.