Opinie: Unicul vinovat în cazul decesului suporterului dinamovist

poza-editorial-eugen-dinu

Un suporter rapidist şi altul stelist se află acum după gratii, deoarece în urmă cu o săptămână un dinamovist de 18 ani, Adrian Daniel Matei, a trecut în nefiinţă, după patru zile de comă.

Acest eveniment tragic a fost abordat din multe puncte de vedere, unii jurnalişti sau presupuşi ziarişti ajungând chiar să se acuze unii pe alţii de divulgarea unor nume pentru rating.

Cu toate acestea, nu am văzut pe nimeni care să arate cu degetul înspre inconştienţa puştiului din galeria „roş-albă”, atunci când a încercat să ajute un alt coleg de peluză, având în vedere că Matei avea probleme de coagulare a sângelui sau cel puţin asta le-a spus medicilor de la Spitalul „Sfântul Pantelimon”.

Ce înseamnă asta? În lipsa coagulării sângelui, viaţa îţi este pusă mereu în pericol şi orice sângerare minoră te poate trimite în lumea de dincolo. Prin coagulare înţelegem închegare. Practic, când ai o rană deschisă, sângele nu ţi se mai poate închega.

Ei bine, ce căuta acest tânăr să încerce să aplaneze conflicte, în situaţia în care era, fiind conştient de problemele sale medicale? Nimeni nu şi-a pus această întrebare. Un alt lucru pe care nu-l înţeleg ar fi viaţa de sportiv a acestuia. Din câte am înţeles, era practicant de hochei pe iarbă. Cum putea să fie sportiv dacă avea acele probleme medicale?

Opinia publică s-a grăbit să acuze, să facă din nişte tineri nişte criminali. De fatalitate aţi auzit? În trecut, fatalitatea putea fi considerată voinţa lui Dumnezeu sau a sorţii ori o nenorocire.

Prin 2006, după Dinamo – Steaua în „Groapă”, se zvonea că o tânără însărcinată ar fi pierdut copilul după bastoanele telescopice (n.a. – Matei a fost lovit în cap cu un baston telescopic) aplicate de jandarmi. Să nu mai vorbim de oamenii bătuţi atunci de forţele de ordine la întâmplare. Dacă printre acele persoane se regăseau unele cărora nu li se coagula sângele, ce se întâmpla? Cine mai erau vinovaţii? Evident că atunci ziariştii sau presupuşii ziarişti scormoneau şi în rahat şi se întrebau ce naiba căutau acele persoane acolo? De ce voiau să se răfuiască cu Jandarmeria? În cazul de faţă s-a omis acest aspect.

De ce a încercat să aplaneze un conflict un tânăr care putea să moară şi din orice zgârietură?

Eugen Dinu

eugen.dinu@anchetazilei.ro

 

One Response to "Opinie: Unicul vinovat în cazul decesului suporterului dinamovist"

  1. Esti Bolnav   02/09/2016 la 15:10

    Esti bolnav! Uite din rechizitoriu. Nu din zvonuri, nu din barfe: „În timp ce Pătrașcu […] era imobilizat, inculpatul Badea Alexandru zis ‘Bibiloi’ a venit din spatele victimei Matei Adrian Daniel, care nu se implicase deloc în conflict, și a lovit-o cu un corp contondent (martorul Lupu Robert Marian menționează o sticlă de bere, iar inculpatul și martorii Pătrașcu Andrei Ionuț, Taplamaci Adnan și Popa Mihai Adrian se referă la un baston telescopic) în zona capului.” Vezi acum cat se poate de clar ca VICTIMA NU SE IMPLICASE DELOC IN CONFLICT?! Mai vezi cat se poate de clar ca acel criminal a lovit miseleste pe la spate fara ca baiatul sa aiba nici macar o singura sansa sa se apere? Du-te si trateaza-te!

    Răspunde

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.