Opinie: Să râzi de niște „analfabeți” în ale ultraseriei e ca și cum te-ai amuza că un somalez nu știe limba României!

poza-editorial-eugen-dinu

Coregrafia-farsă a membrilor Peluzei „Cătălin Hâldan” la meciul Steaua – Manchester City a devenit imediat virală pe Facebook, oamenii care au populat Tribuna a II-a a Arenei Naţionale fiind etichetaţi drept oi proaste, imbecili ş.a.m.d. În cele ce urmează vă voi demonstra că, dacă aţi avut această părere despre nişte „cetăţeni” care au participat la maximum trei coregrafii în viaţa lor, aţi greşit cu prisosinţă.

Haideţi să reluăm filmul evenimentelor petrecute înaintea confruntării din play-off-ul Ligii Campionilor. Anumite persoane din galeria dinamovistă le-au propus lui Gigi Becali şi Mihai Stoica să realizeze o coregrafie grandioasă la Steaua – City. Cei doi au fost încântaţi de idee şi, pe drept cuvânt, cine n-ar fi atunci când echipa ta nu mai este suţinută de galerie? Te gândeşti la alternative, nu găseşti şi iată că îţi pică din cer un nou grup de suporteri dedicaţi şi devotaţi.

Rămână discutabilă problema plăţii făcute de Becali către fanii „alb-roşii”. În general, aceste coregrafii se efectuează prin sponsorizări şi alte mijloace, dat fiind că nici patronii de echipe nu mai sunt „mână-lungă”, cum erau odată.

Cert e că cele două părţi au bătut palma, iar pretinşii suporteri stelişti s-au ocupat de coregrafia Stelei sau a FCSB, depinde cum vreţi să numiţi actuala echipă antrenată de Laurenţiu Reghecampf.

Practic, „Împăratul din Piaţa Obor” (n.a. – Elias Bucurică) şi compania au primit undă verde pentru a sabota coregrafia de la meciul cu City. Aceştia au avut un plan destul de bun – aici putea fi vorba de genialitate doar dacă exista şi o galerie a Stelei. Au făcut chiar pliante informative, în genul celui de mai jos:

13938579_1066859800070125_2236091300761132665_n

Totodată, la partida de marţi seară au participat şi membri ai facţiunilor „Front 48”, „Şerpii” etc., care au coordonat de la Inelul II întreaga coregrafie.

În plus, galeria dinamovistă a beneficiat şi de ajutorul involuntar al crainicului celui mai modern stadion din Bucureşti. Acesta i-a îndemnat pe suporterii de la Tribuna a II-a să-şi dea vestele jos, de-abia după zece minute de la startul partidei.

Probabil că şi el, ca mulţi alţii, a crezut că e o ironie la adresa rivalilor din Ştefan cel Mare, pentru că, de la căderea regimului comunist şi până în prezent, Dinamo nu a trecut nici măcar o dată de tururile preliminare ale Ligii Campionilor Europeni.

În ceea ce-i priveşte pe suporterii de la Tribuna a II-a, cunoscuţi printre ultraşi drept „cetăţeni”, în opinia mea, nu pot fi acuzaţi de nimic. Ei doar au executat nişte ordine scrise şi verbale, după cum spune sursele Ancheta Zilei.

Drept urmare, să râzi de nişte „cetăţeni” că au îmbrăcat nişte veste e ca şi cum te-ai amuza de nişte somalezi că nu vorbesc româneşte!

Eugen Dinu

eugen.dinu@anchetazilei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.