Opinie: Care este avantajul nostru, al românilor, după summitul NATO de la Varşovia?

poza-editorial-eugen-dinu

România nu mai este de multă vreme a românilor, fapt pe care îl constatăm pe zi ce trece, de la privatizări şi dizolvări de întreprinderi făcute la comandă până la un Bucureşti plin de şaormerii, agenţii imobiliare şi alte asemenea afaceri pe care le deţin „biznismenii” zilelor noastre.

De puţin timp însă, toate astea sunt floare la ureche pe lângă ce ni se pregăteşte. Ca în „Delirul” lui Marin Preda, maşinării şi trupe pregătite pentru război au început să ia cu asalt scumpa noastră ţară. În romanul teleormăneanului, erau soldaţii Axei, acum sunt cei ai NATO. Adversarii sunt aceiaşi: ruşii.

De la distanţă, gura păcătoasă a şefilor de stat şi a politicienilor care au luat parte la summitul de la Varşovia a vociferat într-o singură direcţie, înspre Putin şi ţara sa.

Ne-au promis – atât nouă, cât şi celorlalte ţări est-europene – susţinere, însă noi suntem şi vom fi în câmp deschis, în bătaia puştii adversarii. Vorba actualului nostru preşedinte: Ghinion! Apropo de preşedintele Iohannis, acesta a declarat, după întrevederea din Polonia, că summitul a fost un succes pentru România. Poate pentru nişte marionete!

În schimb, fostul şef al statului, Traian Băsescu, l-a dojenit pe actualul preşedinte, susţinând că summitul de la Varşovia a fost benefic doar pentru NATO, nu şi pentru România. În încheiere, Băsescu i-a felicitat pe liderii NATO, pentru că au stat pe poziţii în faţa ruşilor şi că i-au ameninţat pe aceştia.

Amintim că Traian Băsescu este unul dintre cei mai aprigi contestari ai ruşilor, atacându-i în repetate rânduri în trecut. Totodată, fostul preşedinte al României a fost şi este unul dintre cei mai importanţi oameni politici români care a întreprins diferite acţiuni economice de ajutorare a Republicii Moldova, mâna lui dreaptă în Basarabia fiind Eugen Tomac.

Aşadar, ce ar avea de câştigat România în urma acestor situaţii tensionate? Poate o unire cu Republica Moldova, cu sprijinul Alianţei Nord-Atlantice, pentru întărirea scutului uman anti-Kremlin.

Doamne Ajută (atât pentru reîntregirea patriei, cât şi pentru apărarea ei)!

Eugen Dinu

eugen.dinu@anchetazilei.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.