Le-a râs în nas şi a fost arestat! Liderul expulzat al galeriei ruse s-a întors la EURO 2016, dar a fost reţinut de poliţişti!

shprygin-putin-impreuna
Sursa foto: The Guardian

Alexander Shprygin, liderul extremist al galeriei Rusiei, a fost expulzat sâmbăta trecută, din Franţa şi îmbarcat în primul avion către Rusia. La numai două zile distanţă, acesta s-a întors la Campionatul European, fiind prezent la partida pierdută de ruşi în compania Ţării Galilor, cu scorul de 3-0. Poliţia din „Hexagon” l-a arestat în cele din urmă.

Liderul suporterilor ruşi a luat practic peste picior autorităţile franceze, postând poze şi filmări pe Twitter din aeroport, de pe stadion şi din Toulouse, oraşul în care s-a jucat meciul din 20 iunie, deşi cu două zile înainte fusese expulzat de pe teritoriul francez, informează independent.co.uk.

Sursa foto: Twitter
Sursa foto: Twitter

„Autorităţile franceze mi-au spus că nu am fost deportat, ci doar expulzat, astfel că mi-am păstrat viza în spaţiul Schengen. Aşadar, am dreptul să călătoresc legal oriunde în Uniunea Europeană. În acest moment mă aflu la meci”, le-a declarat Shprygin celor de la Associated Free Press, înainte de a fi reţinut de poliţia din „Hexagon”.

Alexander Shprygin s-a numărat printre cele 20 de persoane expulzate sâmbăta trecută, de la Campionatul European din Franţa, pentru acte de huliganism.

Shprygin este implicat în politică şi a fost fotografiat împreună cu Putin

Fan al echipei Dinamo Moscova, Alexander Shprygin face parte din cabinetul deputatului Igor Lebedev, un politician controversat care a devenit cunoscut pe plan extern în urmă cu o săptămână, când a lăudat acţiunile suporterilor ruşi la EURO 2016. Lebedev este fiul cunoscutului Vladimir Zhirinovsky, vicepreşedintele Dumei de Stat.

La 21 decembrie 2010, Alexander Shprygin, în calitate de şef al Asociaţiei Suporterilor Ruşi, a fost fotografiat împreună cu Vladimir Putin, prim-ministru al Rusiei la acea vreme, şi cu Vitaly Mutko, ministrul Sportului, în timp ce depuneau flori la mormântul suporterului echipei Spartak Moscova, Yegor Sviridov, ucis la Moscova.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.