Armata SUA către germani: “Dacă treceţi această frontieră, o treceţi pe risc propriu !”

AnchetaZilei.ro

În pădurile ce aparţin localităţii Boblingen din landul Baden-Wurttemberg, la 20 de kilometri de Stuttgart, sunt cantonate trupe americane încă de la sfârşitul celui de-al doilea război mondial. Liniile delimitatoare ale Panzer Kaserne (n.r. – acesta este numele bazei americane) sunt marcate cu pancarte de avertizare.

“Vă aflaţi la graniţă cu zona de pregătire a trupelor Statelor Unite ale Americii. Atenţie, intraţi pe propriul risc!”, este mesajul de pe plăcuţa de avertizare, cu care a fost întâmpinat reporterul Ancheta Zilei. Este evident că aceste cuvinte se adresează tuturor trecătorilor, fie că sunt de origine germană, fie de alta.

Panzer Kaserne este, de fapt, o mică enclavă în Boblingen. Trupele SUA au baruri, cluburi sau centre comerciale. Printre altele, comunitatea americană din această garnizoană beneficiază  de o şcoală generală, de un liceu şi de un spital.

La început, în timpul celui de-Al Doilea Război Mondial, Panzer Kaserne a fost una dintre bazele Germaniei naziste. Dar, după ce nemţii au capitulat, ea a devenit un stabiliment american. În traducere din limba germană, Panzer înseamnă tanc, iar Kaserne, cazarmă. În acest moment, unitatea care controlează Panzer Kaserne este INCOM-Europe (Comandamentul General al SUA în Europa).

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.