Adrian Despot anunţă că nu va participa la consultările cu Iohannis

Sursa foto: Adevărul.
Sursa foto: Adevărul.

Adrian Despot spune că participarea sa în calitate de reprezentant al protestatarilor la consultările cu preşedintele Klaus Iohannis nu ar fi decât o altă improvizaţie, cântăreţul rugându-i totodată pe manifestanţi să nu facă greşeala de a înlocui nişte incompetenţi cu alţi incompetenţi.

„Vă mulţumesc pentru susţinerea şi încrederea acordată. Vă înţeleg furia şi dorinţa de schimbare. Şi eu, la fel ca şi voi, sunt sătul de improvizaţii. Participarea mea în calitate de reprezentant la consultări nu ar fi decât o altă improvizaţie. Nu am nici pregătirea şi nici priceperea necesară pentru aşa ceva. Cu toţii suntem nemulţumiţi de lipsa de profesionalism de care au dat dovadă atât clasa politică cât şi marea majoritate a funcţionarilor publici. Haideţi să nu facem greşeala de a înlocui o serie de incompetenţi cu o altă serie de incompetenţi”, le transmite Adrian Despot protestatarilor, prin intermediul unui mesaj publicat, vineri, pe contul său oficial de Facebook.

Adrian Despot se numără printre principalele persoane care apar pe diferite grupuri de discuţii de pe Facebook pe care protestatarii le consideră potrivite pentru a-i reprezenta la discuţiile cu preşedintele Klaus Iohannis, la Cotroceni.

Preşedintele Iohannis a primit 5.520 de mesaje de la ONG-uri şi de la oameni ce au protestat în aceste zile în Piaţa Universităţii, care cer să fie primiţi la Cotroceni pentru discuţii privind desemnarea premierului, iar consultările, la care nu s-a decis încă cine va merge, vor începe la 13.30.

Preşedintele Klaus Iohannis a anunţat, joi, că, pentru prima dată, va chema vineri la consultările pentru formarea guvernului societatea civilă şi reprezentanţi ai manifestaţilor, precizând că a auzit vocea străzii şi că va ţine cont de solicitările protestatarilor.

Liderul trupei Viţa de Vie, Adrian Despot, a fost rănit în incendiul din Clubul Colectiv, în urma căruia 32 de oameni au murit.

Noi proteste au avut loc, joi seară, în Bucureşti şi în mai multe oraşe din ţară, pentru a treia zi la rând, după ce revolta din stradă, generată de tragedia din clubul Colectiv, a dus la demisia Guvernului Victor Ponta, manifestanţii cerând schimbarea clasei politice.

Sursa: Mediafax.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.